Mediciniştii clujeni şi-au unit forţele pentru a ajuta un coleg diagnosticat cu o tumoră la coloana vertebrală: "Vrei să faci o diferenţă în viaţa lui?"

Mediciniştii clujeni şi-au unit forţele pentru a ajuta un coleg diagnosticat cu o tumoră la coloana vertebrală: "Vrei să faci o diferenţă în viaţa lui?"
| Foto: https://www.facebook.com/OSMCluj

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj a făcut publică povestea lui Martin Radu, un absolvent al UMF Cluj, care are nevoie de ajutor. Tânărul a fost diagnosticat cu o tumoră de dimensiuni mari la nivelul coloanei vertebrale şi are nevoie de o operaţie costisitoare. 

"Mulţi dintre noi spunem că am ales medicina pentru a face diferenţa în vieţile unor oameni. Dar simpla practicare a profesiei noastre nu e singura modalitate prin care putem reuşi asta. Uneori, e suficient doar să fii alături de cei care au nevoie de sprijin, prin orice mijloace îţi sunt la îndemână.

Un coleg de-al nostru se află în faţa unei provocări foarte dificile ale vieţii – recent absolvent al facultăţii noastre (promoţia 2021), el nu îşi poate continua drumul său spre o carieră medicală din pricina durerilor pe care patologia lui, una foarte rară, le cauzează. Are o şansă să le diminueze şi să îşi vadă viaţa împlinită, dar acea şansă implică cheltuieli foarte mari pe care nu şi le poate permite singur. Dacă vrei să faci o diferenţă în viaţa lui, ia-ţi câteva minute pentru a-i citi mesajul următor şi donează pentru tratamentul său", scriu studenţii de la medicină din Cluj-Napoca pe Facebook.   

"Salut! Eu sunt Radu, am 26 de ani și sunt absolvent al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, promoția 2021. În 2020 am fost diagnosticat cu o tumoră de dimensiuni mari la nivelul coloanei vertebrale (Schwannom), care îmi comprima măduva spinării la nivel lombar și îmi provoca dureri foarte puternice. Până în prezent am avut 2 intervenții neurochirurgicale, în 2020, respectiv 2021, operații dificile, cu sângerare abundentă și necesar de plasma sanguină. În urma acestora am rămas cu dificultăți la mers și în menținerea echilibrului, recuperate parțial prin kinetoterapie, și cu dureri permanente pentru care s-au epuizat celelalte opțiuni de tratament medicamentos, rămânând doar morfina.

În mai puțin de un an am trecut de la un tânăr sănătos și plin de viață la o persoană dependentă de ajutor și de medicație. Aceste probleme de sănătate m-au împiedicat să îmi susțin examenul de rezidențiat și să îmi urmez cariera de medic. Starea mea s-a deteriorat progresiv în ultimul an din cauza durerilor tot mai puternice, fapt ce m-a determinat să cer părerea mai multor neurochirurgi.

Cazul meu este considerat unul rar și complicat datorită prezenței a două vertebre malformate congenital și a unui singur rinichi de la naștere, din acest motiv fiind necesară o intervenție chirurgicală realizată de o echipă multidisciplinară. Cea mai sigură variantă am găsit-o la Spitalul Universitar Balgrist din Elveția, specializat în neurochirurgia malformațiilor de coloană, unde au o experiență vastă cu cazuri mai dificile, ca al meu.

Operația constă în îndepărtarea uneia dintre vertebrele malformate și stabilizarea coloanei prin fixarea vertebrelor cu tije și șuruburi. Boala mea se agravează odată cu trecerea timpului și va deveni într-un final ireversibilă. Astfel, cu fiecare zi trecută scad șansele unui tratament de succes și risc deci ca restul vieții mele să fie umbrit de durere și neputință.

Dorința mea este de a mă opera cât mai curând, de a mă recupera și a putea să mă întorc pe drumul pe care eram in 2020, la viața mea normală. Am mare nevoie de ajutor pentru a plăti intervenția, materialele, spitalizarea recuperarea postoperatorie și transportul, costuri ce se ridică la 90.000 euro. Orice donație, oricât de mică și orice share care va duce povestea mea la cât mai mulți oameni sunt de mare ajutor! Vă mulțumesc!", scrie tânărul absolvent de UMF.  

Pagină fundraiser: https://fundrazr.com/a20UYd...
Beneficiar: MARTIN RADU
BANCA TRANSILVANIA:
IBAN RON: RO87BTRLRONCRT0323848402
IBAN EURO: RO64BTRLEURCRT0323848401
IBAN DOLARI: RO68BTRLUSDCRT0323848401
BT PAY: 0735521404
REVOLUT: @martinvgdr
ING IBAN RON: RO19INGB0000999904409510
BCR IBAN RON: RO71 RNCB 0318 0824 4152 0001
BCR IBAN EURO: RO92 RNCB 0318 0824 4152 0011

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza