Mesajul emoționant al unui medic în prag de An Nou: în 2022, să rămâneţi în viaţă!

Mesajul emoționant al unui medic în prag de An Nou: în 2022, să rămâneţi în viaţă!
| Foto: mediafax.ro

Medicul Amin Zahra susţine că 2021 a fost un an greu, plin de evenimente, în care au câştigat frica şi neîncrederea în evoluţie şi progres. Specialistul a relatat o parte din evenimentele prin care a trecut în secţia ATI.

Medicul ATI susţine că în 2021, în fiecare zi a văzut moartea în jurul său.

„Am avut parte de realizări, dar a fost un an in care am văzut moartea în jurul meu, în fiecare zi! Din păcate s-au pierdut vieţi care puteau fi salvate, soluţia existentă fiind vaccinarea, care rămâne sigurul scut eficient pentru a ne proteja. Au câştigat frica şi neîncrederea în evoluţie şi progres”, a scris Amin Zahra pe Facebook.

Medicul mai spune că în 2021 a trecut prin numeroase evenimente care l-au impresionat.

„Mi-a rămas în minte o doamnă în vârstă de 70 şi ceva de ani care m-a sunat să mă întrebe de soţul ei, iar la final mi-a zis: Ştiu că este în comă, dar vă rog să-i spuneţi că îl iubesc, de 52 de ani trăim împreună. Nu ne-am despărţit nicio zi, iar acum, când el suferă eu nu pot să fiu lângă el”.

Amin Zahra le recomandă românilor să se vaccineze.

„Oameni buni, nu ştiu ce argumente aveţi ca să nu vă vaccinaţi, însă eu vă pot da 100 ca să o faceţi, iar cel mai important este, să rămâneţi în viaţă alături de cei dragi”, este sfatul medicului ATI.

Comenteaza