Ministerul Sănătăţii dă 7 milioane de lei pentru UPU Cluj

Ministerul Sănătăţii dă 7 milioane de lei pentru UPU Cluj

Ministerul Sănătăţii a aprobat finanţarea cheltuielilor de investiţii pentru achiziţionarea unui sistem inovator de neuronavigaţie, a două aparate RX mobile cu braţ C şi reconstrucţie 3D, a unui ecograf de înaltă performanţă, precum şi a patru mese chirurgicale.

Sistemele de neuronavigaţie, introduse în urmă cu peste 15 ani în practica neurochirurgicală mondială, au reprezentat un progres substanţial în tratamentul neurochirurgical în afecţiunile cerebrale şi vertebromedulare. În fapt, acest sistem permite o localizare precisă a leziunilor cerebrale profunde, stabilirea celei mai potrivite căi de acces în vederea evitării leziunilor cerebrale, planificarea exactă a abordului chirurgical, precum şi evaluarea în timp real a progresiei intraoperatorii. În chirurgia spinală, permite localizarea exactă şi stabilirea traiectului şuruburilor de fixare transpediculare, evitând, în acest fel, controlul radiologic repetat, şi, în consecinţă, iradierea repetată a pacientului şi a personalului medical.

În Secţia Clinică Neurochirurgie, au loc, în medie, peste 2.500 de intervenţii chirurgicale pe an, mai bine de jumătate dintre acestea putând beneficia de ajutorul sistemului de neuronavigaţie.

Pe lângă sistemul de neuronavigaţie, Secţia Clinică Neurochirurgie va avea în dotare două aparate mobile RX cu braţ C şi cu reconstrucţie 3D - primele aparate de acest tip vândute în România. Echipamentele se utilizează acolo unde este necesar controlul dinamic şi în timp real al unor manevre chirurgicale cu implicarea scheletului (vertebroplastii, proteze scheletice, fixări scheletice, etc.).

Alte trei aparate RX cu braţ C, care au fost achiziţionate la finalul anului 2018, funcţionează în prezent în blocurile operatorii ale Secţiilor Clinice Neurochirurgie şi Ortopedie-Traumatologie.

"Necesitatea obţinerii unor imagini spaţiale precise este prioritară în intervenţiile neurochirurgicale, atât pentru realizarea cu succes a operaţiilor ce necesită precizie mare, dar, în aceeaşi măsură, şi pentru prevenirea complicaţiilor post-operatorii. Imaginile 3D se obţin direct în timpul intervenţiei chirurgicale. Nu mai este nevoie ca pacientul să fie transportat (din sala de operaţie) la o investigaţie separată de CT, lucru care nici nu este întotdeauna posibil (chiar dacă există în dotare aparat CT). Pentru pacient, utilizarea acestei tehnologii se traduce în timp intraoperator redus şi, implicit, riscuri mai mici", a subliniat Ştefan Florian, medicul şef al Secţiei Clinice Neurochirurgie.

În total, spitalul dispune de peste 40 de săli de operaţie, iar pentru confortul pacientului şi eficientizarea actului medical a devenit necesară înlocuirea meselor vechi cu altele noi, modulare şi versatile, care să permită intervenţii chirurgicale complexe, în condiţii de maximă siguranţă. Cele patru mese de operaţie care urmează să fie achiziţionate vor veni în completarea a 14 mese de operaţie care au fost cumpărate în ultimii ani.

"În ultimii cinci ani am reuşit, cu sprijinul consistent al Ministerului Sănătăţii, să dotăm spitalul cu echipamente medicale performante. Avem acum trei RMN-uri, patru CT-uri, un angiograf digital, un mamograf digital, opt echipamente RX (fixe, mobile sau cu braţ C), precum şi 20 de ecografe. De asemenea, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean ne-au fost parteneri şi ne-au oferit sprijin financiar pentru investiţiile făcute în această perioadă, în echipamente medicale sau lucrări de reparaţii. La acestea se adaugă investiţiile semnificative făcute din venituri proprii - cea mai importantă dintre acestea fiind modernizarea şi dotarea bucătăriei spitalului", a completat Petru Şuşca, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Începând cu 2014, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a fost dotat cu echipamente medicale în valoare de aproape 60 milioane de lei (12 milioane euro).

Comenteaza