Ministrul Sănătății: Nicio ţară din lume nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arşi, în cazul unei catastrofe / Noi extindem rețeaua

Ministrul Sănătății: Nicio ţară din lume nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arşi, în cazul unei catastrofe / Noi extindem rețeaua
| Foto: Opinia Timișoarei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă, la Timişoara, că nicio ţară din lume nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arşi, în cazul unei catastrofe, dar România a început extinderea infrastructurii care poate deservi acest domeniu, mai ales după momentul 2016.

Potrivit acestuia, la nivel naţional, în momentul de faţă, sunt circa 30 de paturi pentru mari arşi, urmând ca la finalizarea proiectului de extindere să fie disponibile 50 de paturi.

„Sunt în curs de extindere centre de mari arşi la Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara, ultimul fiind în cel mai avansat stadiu, urmând să pună la dispoziţie 12 paturi. La nivel naţional avem circa 30 de paturi şi vom ajunge la 50 după finalizarea proiectului, inclusiv paturi pediatrice. Centrul de la Timişoara este cel mai avansat, aici s-a amenajat terenul (...). În cadrul Spitalului Judeţean Timişoara va exista această nouă clădire care va oferi 12 locuri noi. (...). Nicio ţară din lume nu poate amenaja atât de multe paturi pentru pacienţi arşi, care ar putea să deservească în caz de urgenţă, de catastrofă astfel de pacienţi şi trebuie să existe şi posibilitatea rezolvării la nivel naţional, dar şi prin parteneriate internaţionale. În curând vom semna un acord, în acest sens, cu guvernul belgian, pentru a exista o legiferare şi un mecanism predictibil pentru astfel de pacienţi, în caz de catastrofă", a explicat ministrul Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că toată această infrastructură de specialitate trebuie deservită de personal calificat şi că se lucrează îndeaproape cu Comisia de chirurgie plastică a Ministerului Sănătăţii, astfel încât să fie operaţionalizate cât mai multe paturi la nivel naţional.

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, a afirmat că secţia de mari arşi cu cele cinci paturi a unităţii medicale pe care o conduce este permanent aproape plină.

„Această secţie reprezintă, din punct de vedere al costurilor, o gaură financiară pentru spital, dar nu se pune problema să nu susţinem aceşti pacienţi. Ministerul Sănătăţii a implementat un program de finanţare suplimentară a îngrijirii marilor arşi", a spus Dorel Săndesc.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost prezent în Timişoara, sâmbătă, unde a vizitat stadiul de implementare a unui proiect al Ministerului, prin Banca Mond

„Prin realizarea acestui obiectiv noi vrem să facem primul spital regional de facto într-un complex funcţional modernizat şi care să acopere necesarul medical din zonă pentru pacienţii cu arsuri grave sau de nivel intermediar (...). Investiţia totală este de 246 milioane de lei şi se va finaliza în anul 2025", a precizat Dorel Săndesc.ială: clădirea multifuncţională care include şi Centrul de Mari Arşi şi care va conecta clădirile Spitalului Judeţean.

Comenteaza