Ministrul Sănătății: Nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei

Ministrul Sănătății: Nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că nu se poate vorbi deocamdată de o relaxare a măsurilor luate de autorităţi deoarece nu am atins încă vârful pandemiei de coronavirus.

Potrivit adevarul.ro, Nelu Tătaru a declarat la Brașov că trebuie să menţinem precauţiile luate până în prezent pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

"Suntem într-un stadiu în care avem şi transmitere comunitară, suntem într-un stadiu în care mai aşteptăm compatrioţi de-ai noştri să se întoarcă. Gândiţi-vă că avem încă nişte precauţii pe care trebuie să le menţinem. Nu vorbim de relaxare, nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei, sperăm să fie în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 aprilie şi după a doua jumătate a lunii mai, 1 iunie să vorbim de o relaxare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a adăugat că în acest moment se înregistrează o uşoară creştere a numărului de cazuri de Covid-19, iar mare parte din persoanele decedate aveau şi comorbidităţi.

Comenteaza