Moldovan: Testarea populaţiei privind anticorpii Covid-19, discutată după 1 iunie şi realizată eşantionat

Moldovan: Testarea populaţiei privind  anticorpii Covid-19, discutată după 1 iunie şi realizată eşantionat

Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că testarea populaţiei privind dezvoltarea de anticorpi la Covid-19 va fi pusă în discuţie după 1 iunie, dar nu va fi începută la acea dată, şi va fi făcută eşantionat.

„Este vorba despre o testare eşantionată a populaţiei, nu globală, ca să zicem aşa. O să practicăm un studiu de seroprevalenţă, să vedem numărul de pacienţi care au anticorpi pentru Covid-19, care au trecut, deci, prin această infecţie. Această testare are rolul de a avea o imagine a răspândirii infecţiei la nivelul populaţiei, am putea să vedem ce categorii au fost mai afectate şi în ce regiuni”, a spus Horațiu Moldovan, la o videoconferinţă a Profit TV.

Potrivit acestuia, proiectul urmează să fie implementat „în momentul în care considerăm că am stăpânit fenomenul acut şi în care focusul este pe testarea prin PCR pentru diagnostic pozitiv antigen”.

Testarea va fi pusă în discuţie după data de 1 iunie, când ar urma să înceapă a doua etapă de relaxare a măsurilor.

„Atunci ne vom pune problema să facem un asemenea studiu”, a precizat Horaţiu Moldovan.

Comenteaza