Noi posturi la Spitalul de Copii din Cluj. Se vor reduce timpii de așteptare la URGENȚE
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 24 Iul 2025, 15:01
- Sănătate
- Ascultă știrea

Consiliul Județean Cluj a aprobat organigrama și statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.
Una dintre noutăți se referă la înființarea a opt posturi suplimentare în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), dintre care două posturi de medic specialist, cinci de asistent medical și un post de registrator medical.
„Sprijinul nostru pentru spitalele din subordinea forului administrativ județean, și nu numai, este unul total și necondiționat. Decizia pe care am luat-o va fi în beneficiul direct al micilor pacienți, al părinților clujeni și al echipei medicale. Ne propunem să reducem astfel timpii de așteptare în Unitatea de Primiri Urgențe, iar investigarea, diagnosticarea și tratarea pacienților să se realizeze în cele mai bune condiții”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.
Suplimentarea de posturi este necesară pentru buna organizare și desfășurare a activității în cadrul UPU, în special în ceea ce privește cea de-a treia linie de gardă deschisă anul trecut ca urmare a creșterii semnificative a timpului de așteptare pentru pacienții care nu reprezintă urgențe, și compartimentul tampon de observație/ventilație pentru pacienții aflați în stare critică ce funcționează în cadrul Unității de Primiri Urgențe.
De-a lungul timpului a avut loc o creștere exponențială a numărului de pacienți care s-au prezentat în UPU, de la cca. 15.000 de prezentări în anul 2008, la 30.090 în 2019 și 39.400 de prezentări în anul 2024.