Noi promisiuni la 8 ani de la Colectiv: Centrele de arşi din Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti vor fi gata în 2025

Noi promisiuni la 8 ani de la Colectiv: Centrele de arşi din Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti vor fi gata în 2025

La data de 30 octombrie, anual, este marcată Ziua pacientului cu arsuri, moment care aminteşte de data la care, în 2015, a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti.

Tragedia din 30 octombrie 2015 a scos la iveală deficienţele sistemului sanitar în ceea ce priveşte serviciile medicale ce se acordă marilor arşi, în sensul că niciun spital din ţară nu îndeplinea în totalitate condiţiile necesare îngrijirii acestora, neexistând o zonă de izolare protectivă pentru aceşti pacienţi. Cu toate că de astea, până acum România nu a reușit să pună la punct nici măcar un centru de mari arși, deși existau astfel de promisiuni încă din 2014. Dacă, inițial, autoritățile vorbeau de 4 astfel de centre, ulterior au rămas doar 3 - câte unul în Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti.

Astăzi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că cele trei centre vor fi finalizate în anul 2025.

"În sfârşit, am pornit proiectele abandonate din anul 2014. La Timişoara, proiectul este avansat, se construieşte, a început construcţia şi la Spitalul ' Grigore Alexandrescu', cel de-al doilea centru de arşi, şi sperăm ca, până la sfârşitul acestui an, să înceapă efectiv lucrările şi la Târgu Mureş. Practic, în aceşti doi ani de mandat, am repornit proiecte care păreau abandonate şi lucrurile se desfăşoară în mod evident - cele trei noi centre de arşi vor fi gata în anul 2025", a declarat Alexandru Rafila, în cadrul unui eveniment găzduit de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

Întrebat despre numărul de paturi necesar pentru mari arşi în România, ministrul Sănătăţii a spus că, la finalizarea celor trei proiecte, se va ajunge "până la cel puţin la 50 - 60 de paturi".

"Nu cred că există un standard. Vă spun că mai mărim capacitatea acum să ajungem până la cel puţin 50 - 60 de paturi la sfârşitul acestor trei proiecte. Există şi paturi de nivel intermediar nu numai paturile pentru mari arşi, pentru că pacienţii ulterior au nevoie de îngrijiri suplimentare. Cred că nici o ţară din lume nu are un număr suficient de mare încât în cazul unei catastrofe, unei tragedii să poate să trateze toţi pacienţii. Important este însă să putem să gestionăm activitatea curentă, dar trebuie să facem şi o educaţie şi o informare a populaţiei încât riscurile apariţiei unor astfel de accidente să fie cât mai mici. Nu există nicăieri o posibilitate să ai centru de mari arşi. Toată lumea speră să aibă un centru cu sute de paturi, în care oamenii de acolo să aştepte să se întâmple ceva. Nu, nu aşa funcţionează lucrurile. Trebuie să existe şi posibilitatea rotirii personalului, adică chirurgii plasticieni să poată să îşi facă activitatea curentă şi, periodic, să asigure şi funcţionarea acestor centre. Cel puţin modelul pe care eu l-am văzut în Franţa şi am fost special acolo încât să văd cum se lucrează şi mi-a părut bine că erau acolo şi colegi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care fac training, periodic, în acest centru", a menţionat Rafila, potrivit Agerpres.

Ministrul a declarat că cele trei centre se vor realiza "cu adevărat".

"Am găsit proiectele pentru trei centre abandonate şi am făcut în aşa fel încât, cu sprijinul Guvernului, categoric, această activitate să fie reluată şi nu numai să fie reluată şi centrele să se facă cu adevărat. Ştiţi că, de-a lungul timpului, au existat tot felul de propuneri, iniţiative... De exemplu, domnul Eugen Nicolăescu a lansat proiecte pentru opt spitale regionale. Noi construim trei, dar şi le şi facem. Vedeţi, asta este diferenţa între a lansa diverse cifre în spaţiul public şi de a nu finaliza nimic şi cei care lucrează şi care fac lucrurile să se întâmple. Mă bucur că proiectele spitalelor regionale avansează şi sper ca, până la sfârşitul acestui an, să avem operaţional între şantierele pe care se lucrează efectiv cel de la Iaşi", a completat Alexandru Rafila.

Comenteaza