Numărul persoanelor ucise de gripă a ajuns la 100. Cele mai multe decese au fost la Cluj

Numărul persoanelor ucise de gripă a ajuns la 100. Cele mai multe decese au fost la Cluj

Ultimele date furnizate de INSP arată că, până acum, în județul Cluj au fost înregistrate cele mai multe cazuri confirmate cu gripă la nivel național, după municipiul Bucuresti.

În săptămâna 11 - 17 martie, în România au fost raportate peste 86.000 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii.

De asemenea, conform INSP, în ultima săptămână s-au înregistrat 825 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 2.126 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 953 înregistrate în săptămâna precedentă.

Cazurile de gripă clinică au fost raportate la nivelul întregii ţări, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (218) şi în judeţele Cluj (63), Prahova (60) și Braşov (53), în restul județelor numărul de cazuri fiind mai mic de 50.

Totodată, au fost raportate 41 de cazuri de gripă confirmată de laborator, dintre care 6 în județul Cluj. Astfel, până la data de 17 martie, la Cluj erau confirmate 192 cazuri cu gripă.

Clujul este județul cu cele mai multe cazuri confirmate cu gripă la nivel național, fiind pe locul doi pe țară după municipiul Bucuresti, unde s-au raportat 707 îmbolnăviri.

De asemenea, INSP informează că, până acum, în acest sezon au fost raportate 100 de decese confirmate cu virus gripal, dintre care 1 în ultima săptămână. Dintre cele 100 decese, în județul Cluj au murit 16 persoane confirmate cu virus gripal, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat la nivel național.

Comenteaza