O fată de 25 de ani, fără comorbidități, este la ATI cu COVID. Varianta Delta are impact la tineri

O fată de 25 de ani, fără comorbidități, este la ATI cu COVID. Varianta Delta are impact la tineri

Varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2 are un impact mult mai mare decât tulpinile precedente asupra tinerilor și copiilor, a declarat, duminică seara, la Digi24 şeful DSU, Raed Arafat. 

În România au existat în ultima vreme două decese la persoane de 30 de ani, fără comorbidități, iar o fată de 25 de ani, de asemenea fără boli care să-i agraveze situația, este în terapie intensivă într-un județ aproape de București, a declarat, duminică seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, medicul Raed Arafat. El a spus că autoritățile din România se pregătesc deja cu mai multe locuri la terapie intensivă destinate copiilor.

În comparație cu variantele trecute ale coronavirusului, „se văd mai mulți copii și tineri, cel puțin în Statele Unite, în terapie intensivă și cu nevoie de oxigen la spital. Înainte, copiii făceau forme ușoare, fără niciun fel de problemă. Era extrem de rar să găsești un copil într-un spital. În SUA, în urmă cu o săptămână, aveau 1.900 de copii în spitale și 500 în terapie intensivă. Poate nu e o cifră așa de mare pentru Statele Unite, dar înainte nu aveau așa ceva. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți, pentru că varianta Delta are un impact pe vârsta tânără, pe copii, mai mare decât variantele trecute”, a subliniat Raed Arafat.

„Este clar că varianta Delta are un impact mai mare pe tineri și pe copii. Noi am avut, din păcate, două decese la 30 de ani, fără comorbidități, iar astăzi, vorbeam cu cineva de o fată de 25 de ani, fără comorbidități, care se află în terapie intensivă într-un județ aproape de București. Sunt tineri care ajung în terapie intensivă. Unii dintre ei ajung într-o formă foarte gravă”, a spus șeful DSU.

În acest moment, situația îmbolnăvirilor la copii în România nu este îngrijorătoare, dar este posibil să ajungem la un număr mai mare, pentru că așa s-a întâmplat în alte țări. În Statele Unite, au ajuns la spital din cauza COVID-ului și copii de 7 ani, de 6 ani și chiar de 5 ani. Aceștia sunt copii care nu se pot vaccina și de aceea trebuie protejați altfel - restul familiei să se vaccineze și să respecte niște reguli, a arătat Raed Arafat.

Arafat a spus că autoritățile române pun întotdeauna pe hârtie „the worst case scenario”, adică scenariul cel mai urât, și se pregătesc pentru asta, inclusiv cu mai multe locuri de terapie intensivă pentru copii. „Am avut discuții cu Ministerul Sănătății, cu managerii spitalelor, pe regiuni, cu directorii DSP, ca să fim pregătiți, să pregătim inclusiv locuri pe Terapie Intensivă pentru copii, în caz că vom avea astfel de cazuri”, a declarat Raed Arafat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza