O mutaţie a tulpinii britanice a fost descoperită în România. "Un virus atât de circulant creează premisa apariţiei altor mutaţii"

O mutaţie a tulpinii britanice a fost descoperită în România. "Un virus atât de circulant creează premisa apariţiei altor mutaţii"

A fost identificată în România o nouă variantă de coronavirus, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice B1.1.7, cât şi mutaţia E484K, care potrivit unor studii poate reduce eficienţa vaccinurilor împotriva virusului.

Rezultatele au fost obţinute pe baza secvenţierilor efectuate la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, se arată într-un comunicat de presă, citat de Agerpres. Proba biologică a fost recoltată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, de la un pacient fără un istoric recent în Marea Britanie.

În cadrul Laboratorului de Metagenomică şi Biologie Moleculară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost realizate, pe parcursul ultimelor două săptămâni, secvenţieri pentru un număr de 91 probe, provenite de la pacienţi depistaţi pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza judeţelor Suceava, Cluj, Iaşi, Timiş şi Botoşani.

Din probele analizate, a fost depistat un număr de 88 noi cazuri aparţinând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea în Marea Britanie, şi un caz aparţinând tulpinii B.1.1.7 + E484K. Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 dintre cele 44 de probe selectate din judeţul Suceava, 22 dintre cele 25 de probe selectate din judeţul Cluj, 17 dintre cele 17 probe selectate din judeţul Iaşi, trei dintre cele tre probe selectate din judeţul Timiş, precum şi două dintre două probe selectate din judeţul Botoşani, în această rundă de secvenţiere.

SARS-CoV-2 este un virus "atât de circulant" încât creează premisa apariţiei altor mutaţii, a declarat luni secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan.

"Faptul că este un virus atât de circulant nu face decât să creeze premisa apariţiei altor mutaţii, cu care nu ştim cum ne vom putea descurca şi ce alte încercări ne vor oferi", a afirmat secretarul de stat, la o videoconferinţă pe teme medicale. Ea a subliniat că vaccinarea este un instrument care ajută în a evita cât se poate apariţia formelor severe de COVID-19.

Comenteaza