O nouă finanțare europeană, de peste 15 milioane de lei, pentru spitalele clujene implicate în lupta cu noul coronavirus

O nouă finanțare europeană, de peste 15 milioane de lei, pentru spitalele clujene implicate în lupta cu noul coronavirus

Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță câștigarea celui de-al doilea proiect din fonduri europene care vizează îmbunătățirea capacității de răspuns a spitalelor clujene la criza COVID-19.

În valoare totală de 15,3 milioane de de lei, contractul de finanțare a fost semnat de către președintele CJ Cluj, Alin Tișe: „Continuăm să mobilizăm și să alocăm toate resursele necesare pentru a îmbunătăți infrastructura medicală și pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Cu siguranță, noile dotări vor sprijini considerabil eforturile medicilor clujeni în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea pacienților COVID”, a spus șeful CJ Cluj.

Din banii obținuți de forul administrativ județean de la Uniunea Europeană (UE) vor fi decontate 238 de aparaturi medicale de înaltă tehnologie și 358.189 de echipamente de protecție achiziționate de CJ din bugetul județului. Ele vor deservi cele patru spitale clujene implicate în lupta cu noul coronavirus: Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.

Acest proiect european se adaugă unuia similar deja câștigat de CJ în luna iulie, când au fost obținuți circa 12,3 milioane de lei pentru dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului de Copii cu alte 258 de echipamente medicale de ultimă generație. O parte din aceste aparaturi și echipamente medicale au intrat deja în dotarea spitalelor clujene, celelalte aflându-se în curs de achiziționare.

Având în vedere urgența achiziționării acestora, CJ Cluj a cuprins în bugetul propriu sumele necesare, urmând ca banii să fie ulterior recuperați de la UE în baza acestor două proiecte finanțate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Etichete
Comenteaza