OMS anticipează noi cazuri de îmbolnăviri cu variola maimuței / Reacția Ministerului Sănătății din România

OMS anticipează noi cazuri de îmbolnăviri cu variola maimuței / Reacția Ministerului Sănătății din România
| Foto: adevarul.ro

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că se aşteaptă să continue să apară şi alte cazuri de variola maimuţei, o boală care a fost detectată în ultimele zile în 12 ţări, dar a cărei rută de contagiere încă nu a putut fi stabilită, relatează EFE.

Situaţia evoluează astfel încât OMS crede că vor exista şi alte cazuri de variola maimuţei ce vor fi indentificate pe măsură ce vigilenţa se extinde în ţări care nu sunt considerate endemice", notează OMS într-un comunicat emis duminică.

Până în prezent au fost confirmate 92 de cazuri în lume, alte 28 fiind considerate suspecte.

Potrivit informaţiei actuale, persoanele cu cel mai mare risc de contagiere sunt cele care au contact fizic cu pacienţi infectaţi şi prezentând simptome.

Dintre cazurile raportate nu s-a putut stabili ca vreunul dintre cei infectaţi să se fi aflat în vreuna dintre zonele considerate endemice, iar boala a fost identificată în principal (dar nu exclusiv) printre bărbaţii care au avut relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex.

"Identificarea de cazuri confirmate sau suspecte fără legătură cu călătoriile în arii endemice este un lucru foarte neobişnuit", a precizat OMS.

Organizaţia a anunţat că lucrează la directive de protecţie a lucrătorilor sanitari din prima linie şi pentru angajaţii din serviciile de curăţenie.

Variola maimuţei este o "zoonoză" (o boală transmisă de la animale la oameni), iar simptomele sunt similare celor semnalate în trecut la pacienţii cu variolă, dar mai puţin severe. Se transmite prin fluide corporale, particule de salivă, sau contact direct cu bolnavii sau îmbrăcămintea acestora.

Perioada de incubaţie a bolii este de între 6 şi 13 zile, iar în unele cazuri poate ajunge până la 21 de zile.

Imunitatea împotriva acestei boli este foarte scăzută în rândul populaţiei de sub 50 sau 40 de ani, care nu a fost vaccinată împotriva variolei obişnuite.

Ţările considerate endemice sunt: Benin, Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Gabon, Ghana, Cote d' Ivoire, Liberia, Nigeria, Republica Congo (Brazaville), Sierra Leone şi Sudanul de Sud.

Ce spune Ministerul Sănătății

Pe teritoriul României nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuţei sau suspiciune de îmbolnăvire, informează Ministerul Sănătăţii (MS), într-un mesaj pe Facebook.

Anunţul vine în contextul informaţiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuţi, din judeţul Suceava.

"Cazul de la Rădăuţi este din punct de vedere clinic şi epidemiologic al unei paciente de 43 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copii, membri de familie, care au avut această boală, conform şefului secţiei de boli infecţioase de la spitalul din localitate, doctor Angelica Popescu", precizează MS.

Totodată, reprezentanţii ministerului precizează că variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între persoane şi necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat şi prelungit cu o persoană care are variola maimuţei. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuţi cu virusul variolei maimuţei, arată MS.

Comenteaza