OMS reînoiește lista agenților patogeni care ar putea provoca pandemii. Focus pe "maladia X"

OMS reînoiește lista agenților patogeni care ar putea provoca pandemii. Focus pe "maladia X"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a convocat 300 de experţi pentru a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni care ar putea declanșa epidemii şi pandemii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat luni că a reunit peste 300 de experţi care vor avea misiunea de a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni susceptibili să cauzeze epidemii şi pandemii, şi de a studia ameninţările ce ar putea să apară de la virusuri necunoscute, informează agenții de presă preluate de Agerpres.

Agenția și-a propus astfel să actualizeze lista agenţilor patogeni utilizată ca ghid în cercetarea şi dezvoltarea vaccinurilor, testelor de depistare şi tratamentelor.

Începând de vineri, OMS a reunit peste 300 de cercetători care vor trebui să analizeze datele medicale asociate cu peste 25 de familii de virusuri şi bacterii.

Cercetătorii îşi vor concentra atenţia mai ales asupra „maladiei X”, declanşată de un agent patogen încă necunoscut şi care ar putea cauza o gravă pandemie.

„Identificarea agenţilor patogeni şi a familiilor virusurilor prioritare pentru cercetare şi dezvoltarea unor contramăsuri sunt esenţiale pentru o reacţie rapidă şi eficace la epidemii şi la pandemii”, a declarat directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS, Michael Ryan.

El a subliniat că fără investiţii importante în cercetare şi dezvoltare, făcute înaintea pandemiei de Covid-19, nu ar fi fost posibil să fie puse la punct vaccinuri sigure şi eficiente într-un timp record.

Lista cu agenții patogeni a fost publicată pentru prima dată în 2017. Ea cuprinde în prezent Covid-19, virusul Ebola, febra Lassa, Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), virusurile Zika şi Nipah, precum şi maladia X.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza