OMS: Vaccinurile anti-COVID au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa

OMS: Vaccinurile anti-COVID au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa

Vaccinurile împotriva COVID au salvat cel puţin 1,4 milioane de vieţi în Europa, spune şeful regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, și reamintește, totodată, că virusul va persista.

„Astăzi, 1,4 milioane de persoane din regiunea noastră – majoritatea persoane vârstnice – se pot bucura de viaţă alături de cei dragi pentru că au luat decizia vitală de a se vaccina împotriva COVID-19”, a declarat Hans Kluge într-o conferinţă de presă online, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit datelor OMS, la 19 decembrie 2023, peste 277,7 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 2,2 milioane de decese au fost raportate în regiune, care reuneşte 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală.

„Doar prima doză de rapel a salvat circa 700.000 de vieţi”, a subliniat medicul.

În perioada de iarnă, este esenţial ca persoanele cele mai vulnerabile să se protejeze, a declarat el. „În timp ce învăţăm să trăim cu COVID-19 şi cu alte virusuri respiratorii, este absolut vital ca populaţiile vulnerabile să fie la zi cu vaccinarea împotriva COVID-19 şi a gripei”, a declarat Kluge.

Europa trebuie neapărat să continue să investească în sănătatea sa, a insistat reprezentantul OMS.

„Riscăm să fim nepregătiţi pentru orice eventualitate excepţională, cum ar fi apariţia unei noi variante mai grave a COVID-19 sau a unui agent patogen încă necunoscut”, a argumentat Hans Kluge.

Este necesar să se depună eforturi în ceea ce priveşte finanţarea pentru îmbunătăţirea situaţiei lucrătorilor din domeniul sanitar şi pentru a se pune capăt penuriei de medicamente de bază.

„Sunt profund îngrijorat de faptul că sănătatea dispare de pe agenda politică şi că nu reuşim să rezolvăm bomba cu ceas cu care se confruntă lucrătorii noştri din domeniul sanitar şi al asistenţei medicale”, a afirmat Kluge.

Comenteaza