Pastilele cu iod se vor distribui prin farmacii

Pastilele cu iod se vor distribui prin farmacii

Iodura de potasiu va fi distribuită prin farmacii va fi administrată numai la indicaţiile autorităţilor şi doar în caz de eveniment sau incident nuclear, potrivit unui proiect de ordin, publicat în transparență decizională de Ministerul Sănătăţii.

Iodura de potasiu va fi distribuită gratuit populaţiei eligibile, prin farmacii cu circuit deschis, pe baza prescripţiei medicale de la medicul de familie, însă medicamentul va fi administrat numai la indicaţiile autorităţilor şi doar în caz de eveniment sau incident nuclear.

Potrivit proiectului publicat de MS, pacienţii eligibili vor semna la preluarea iodurii de potasiu un acord privind administrarea tratamentului, acord care va fi păstrat în farmacie împreună cu formularul original al prescripţiei medicale emisă de medicul de familie.

Persoanele care nu au medic de familie, respectiv reprezentanții legali ai minorilor care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie și completează, în vederea obținerii prescripției, declarația pe propria răspundere, în fața medicului de familie.

La eliberarea medicamentului, farmaciile vor pune la dispoziția pacientului sau a aparținătorului și informațiile privind modul de administrare.

Direcțiile de sănătate publică vor avea obligația de a centraliza și monitoriza distribuția și consumul medicamentului.

Perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmacii este de 6 luni de la data recepției. La finalul perioadei de 6 luni farmaciile predau către direcțiile de sănătate publică cantitățile rămase în stoc, precum și acordurile pacientului privind administrarea tratamentului și prescripțiile pe baza cărora au eliberat medicamentul, pe baza de proces verbal de predare-primire.

Lista farmaciilor care distribuie medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate va fi postată pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Comenteaza