Pepenele cu COARNE, secretul TINEREŢII: previne PARKINSONUL şi ALZHEIMERUL, protejează VEDEREA

Pepenele cu COARNE, secretul TINEREŢII: previne PARKINSONUL şi ALZHEIMERUL, protejează VEDEREA
Are o formă atipică şi un gust ciudat, comparat cu cel al unei combinaţii de castravete şi zucchini sau a unui mix de banană, castravete şi lămâie. Dacă treceţi peste acest aspect, veţi afla că acest fruct indispensabil în sezonul uscat pentru locuitorii deşertului Kalahari, luptă cu succes împotriva îmbătrânirii premature şi a maladiilor care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă.

Cucumis metuliferus, cunoscut și sub numele de pepenele cu coarne, castravete african cu coarne, pepenele jeleu, melano, pikano sau kiwano, este o plantă anuală din specia castravetelui și a pepenului. Originar din zona deșertului Kalahari, fructul este cultivat și în Maroc, Portugalia, California, Chile, Australia și Noua Zeelandă.

În general, au forma ovală şi dimensiunile unui papaya. Coapte, au culoarea portocalie. În contrast cu pielea exterioră, interiorul este gelatinos, de culoare verde lime şi presărat cu sâmburi asemănători celor de castravete. Pulpa poate fi folosită pentru prepararea salatelor sau în salatele de fructe. Are un gust interesant, ca un amestec de castravete cu banane.

Aceste fructe sunt sărace în calorii, dar sunt încărcate cu fibre alimentare, vitamina A, vitamina C, calciu, potasiu, fosfor, magneziu și fier.

Previne Alzheimerul şi Parkinsonul

Kiwano conţine antioxidanţii cunoscuţi sub denumirea de o-tocoferol și y-tocoferol, ambii fiind tipuri organice de vitamina E. După cum se ştie, această vitamină are mai multe avantaje de sănătate, printre care se numără protejarea inimii, muşchilor şi nervilor. De asemenea, ajută la contracararea efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi, care pot induce pe termen lung boli cardiovasculare sau chiar şi cancer. În plus, există mai multe dovezi care indică faptul că vitamina E poate ajuta la reducerea şanselor de apariţie a Alzheimerului şi a Parkinsonului.

Protejează împotriva cancerului

Pigmentul de culoare galben-verzuie din semințe și pulpa fructului conţin beta-caroten, cunoscut sub numele de vitamina A. Acesta ajută la consolidarea mecanismelor de apărare ale organismului şi la susţinerea sănătăţii ochilor și a pielii. Poate ajuta, de asemenea, la prevenirea cancerului, prin suprimarea îngrășării radicalilor liberi. O dietă abundentă cu legume și fructe care conțin carotenoizi, beta-caroten, licopen şi luteină poate ajuta, de asemenea, la repararea ADN-ului.

Menţine sănătatea ochilor

Un kiwano conţine 307 UI de vitamina A, adică 6% din doza zilnică recomandată. Vitamina A este un nutrient vital pentru asistența funcției retinei, astfel că acest fruct ajută la menţinerea sănătăţii ochilor. În plus, întăreşte rezistența mucoasei, prima linie de protecție împotriva infecțiilor nazale. Este eficient de asemenea şi în prevenirea infecţiilor de la nivelul gâtului și la reglarea tranzitului intestinal.

Împiedică îmbătrânirea prematură

Kiwano are 11 mg de vitamina C, reprezentând 18% din necesarul zilnic. Vitamina C este esențială pentru generarea de colagen, un element utilizat de organism pentru a repara epiderma şi țesuturile. În plus, protejează celulele împotriva radicalilor liberi şi a toxinelor dăunătoare, care pot duce la îmbătrânirea prematură.

 

Comenteaza