Peste 500 de noi cazuri de COVID la nivel național în ultimele 24 de ore

Peste 500 de noi cazuri de COVID la nivel național în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost raportate trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 36 mai mult faţă de ziua anterioară. 65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis MS.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 45 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.242 cu 35 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienţi internaţi la ATI, 166 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 77 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Până astăzi, 65.496 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 01.05.2022 (10:00) – 02.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbaţi şi 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 3 decese, 2 au fost la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 3 pacienţi decedaţi, 2 au fost nevaccinaţi şi 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani şi prezenta comorbidităţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.688 teste RT-PCR (1.660 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.028 la cerere) şi 8.494 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.987.982 teste RT-PCR şi 9.737.782 teste rapide antigenice.

Comenteaza