Prefectul, despre recordul de infectări de la Cluj: Evoluția este îngrijorătoare

Prefectul, despre recordul de infectări de la Cluj: Evoluția este îngrijorătoare

În ultimele 24 de ore, alte 104 persoane au fost depistate cu COVID-19 la Cluj, înregistrându-se un nou record al infectărilor într-o singură zi în județ. 

Prefectul Mircea Abrudean spune că evoluția numărului de cazuri din ultima perioadă "este îngrijorătoare", asta după ce astăzi numărul infectărilor înregistrate la Cluj a sărit pentru prima dată de 100.

”Este pentru prima dată când avem peste 100 de cazuri în județul Cluj. Avem un focar la Câțcău unde au fost depistrate, în cursul serii de marți, încă 24 de persoane pozitive. Avem acolo un total de 40 de pozitivi, dintre care 32 sunt rezidenți și 8 fac parte din rândul personalului. Cu toții vor fi evaluați medical la unul dintre spitalele Covid din Cluj-Napoca ”, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean. 

Potrivit prefectului, persoanele asimptomatice sau cei cu forme ușoare vor fi carantinați în cadrul centrului care aparține DGASPC, iar cei care prezintă forme medii sau grave vor fi internați în spital.

În ceea ce privește situația din spitalele COVID din Cluj-Napoca, Abrudean spune că mai sunt locuri, dar este în discuție înființarea unei noi secții ATI.

”Evoluția numărului de cazuri din ultima perioadă este îngrijorătoare. Vedem acest lucru și la nivel național, incidența cazurilor fiind mare în special în județele mari, așa cum este Clujul. În acest moment, din punct de vedere al infrastructurii medicale COVID, avem încă locuri disponibile la Spitalul de Recuperare, la Spitalul de Boli Infecțioase rulajul pacienților este continuu, pentru că, după evaluarea medicală, pacienții cu forme ușoare sunt carantinați la domiciliu și rămân în spital doar cei cu forme medii și grave, la ATI - din cele 35 de locuri, în momentul de față avem disponibile 4. Sigur că ne gândim să creștem și capacitatea de Terapie Intensivă pentru a ne pregăti pentru ce-i mai rău - și analizăm să extindem Terapia Intensivă la spitalul de Boli Infecțioase cu încă o secție sau să deschidem o secție ATI la un alt spital”, a mai declarat prefectul.

Comenteaza