Prima tranşă de vaccin Moderna a intrat marţi seară în ţară, cu camionul, pe la Vama Nădlac II

Prima tranşă de vaccin Moderna a intrat marţi seară în ţară, cu camionul, pe la Vama Nădlac II
| Foto: ISU Arad

Prima tranşă de vaccin de la Moderna a ajuns, marţi seară, în România, pe cale terestră, intrând în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Vaccinurile au fost aduse cu un camion, escortat de poliţişti, iar formalităţile de frontieră au durat câteva minute, existând culoar asigurat pentru trecere. Camionul a plecat imediat spre Bucureşti, escortat de echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a informat, marţi, că prima tranşă de 14.000 de doze de vaccin Moderna va ajunge miercuri la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare şi în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale şi de vaccinare.

Acest vaccin anti-COVID poate fi făcut persoanelor în vârstă de peste 18 ani. Se face tot în două doze, la fel ca şi celălalt vaccin aprobat în România, iar transportul nu necesită temperaturi mai scăzute de -20 de grade Celsius. Şi vaccinul de la Moderna are la bază tot tehnologia ARN.

Comenteaza