Prognoză sumbră: Incidența, internările și decesele COVID, dublate până la sfârșitul săptămânii viitoare

Prognoză sumbră: Incidența, internările și decesele COVID, dublate până la sfârșitul săptămânii viitoare

Centrul European pentru Controlul Bolilor prognozează că rata de infectare COVID și numărul deceselor raportat la populație se vor dubla în România până la finalul săptămânii viitoare, față de precedentul interval.

ECDC a publicat, vineri, raportul său săptămânal privind evoluția pandemiei și prognoza pe două săptămâni.

Conform acestuia, dacă în săptămâna 35 (30 august – 5 septembrie), rata de incidență COVID pe 14 zile era în România de 81 de cazuri la 100.000 de locuitori, în săptămâna care a început în 6 septembrie, aceasta va ajunge la 115 cazuri la 100.000 de locuitori, pentru ca în săptămâna 37 (13-19 septembrie) să urce la 165 de infectări la 100.000 de locuitori.

Trebuie menționat că, în raportul publicat la finalul lunii august, ECDC prognoza că în săptămâna 35 rata de infectare COVID urma să ajungă în România la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă creșterea reală a numărului de cazuri a depășit estimările, scrie g4media.ro.

Spitalizările vor urma evoluția infectărilor, astfel că rata de internări săptămânale raportată la 100.000 de locuitori urmează să urce de la 4,5 în săptămâna 35 la 9,9 în săptămâna 37.

Rata deceselor va fi de peste 2 ori mai mare, prognozează ECDC, de la 15 la 33 de morți la un milion de locuitori în 14 zile. Și în cazul morților, estimarea din urmă cu două săptămâni a fost depășită, ajung în săptămâna 35 la 15 decese la un milion de locuitori, față de 11, cât era prognozat.

Comenteaza