Rafila, despre COVID: E o creștere, practic se dublează numărul de cazuri de la o săptămână la alta. Monitorizăm deja situația din spitale

Rafila, despre COVID: E o creștere, practic se dublează numărul de cazuri de la o săptămână la alta. Monitorizăm deja situația din spitale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de cazuri COVID de la o săptămână la alta.

"În mod evident, această creştere săptămânală, care practic dublează, de la săptămână la săptămână, numărul de cazuri  avem deja două astfel de săptămâni consecutive - arată un trend ascendent, care, probabil, sper şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. Suntem la început. Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip", a afirmat Alexandru Rafila, duminică, într-o emisiune Prima Tv, potrivit News.ro

Ministrul Sănătății a reamintit că simulările realizate de Institutul de Sănătate Publică au estimat un vârf de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi, în condiţiile în care ultima statistică arăta o medie de 1.100 de noi îmbolnăviri zilnic. 

"Cred că ne vom opri undeva în jur de 10-12.000 de cazuri înregistrate zilnic. Dar, repet, important nu este numărul de cazuri, importantă este evoluţia acestor cazuri, dacă presupune sau nu spitalizare, dacă vor fi forme uşoare de boală la care un tratament simptomatic şi izolarea timp de câteva zile s-ar putea să fie suficiente, atunci n-o să avem nicio problemă", a mai spus Rafila.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că, începând de marţi, se revine la raportarea zilnică privind cazurile de COVID-19.

În intervalul 27 iunie - 3 iulie au fost înregistrate 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, asta după ce, la începutul lunii iunie, în intervalul 6 - 12 iunie, au fost raportate doar 2.112 noi infectări.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza