Rafila, despre Omicron: "Avem o lună de zile în care putem să ne protejăm persoanele vârstnice sau vulnerabile"

Rafila, despre Omicron: "Avem o lună de zile în care putem să ne protejăm persoanele vârstnice sau vulnerabile"

"Deocamdată mă îngrijorează transmisibilitatea", a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, întrebat într-o emisiune tv, ce-l îngrijorează cel mai mult la noua tulpină a coronavirusului.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Ministrul a subliniat că "utilizarea măștii este esențială și este extrem de importantă" în contextul apariției noii tulpini virale Omicron.

„Deocamdată mă îngrijorează transmisibilitatea. Plecând de la acest lucru, o boală care se transmite deci mult mai ușor, trebuie să te gândești care este bariera cea mai eficientă și trebuie să ne reîntoarcem la discuția de anul trecut, practic, în care trebuie să spunem că masca este cea mai eficientă, în momentul de față, măsură de oprire a transmiterii.

Utilizarea măștii este esențială și este extrem de importantă, alături de alte măsuri, cum ar fi reducerea riscurilor privind răspândirea tulpinii pentru o perioadă limitată însă, cum s-a luat măsura și în România, de carantinare a persoanelor care vin din sudul Africii, sau alte țări care au zboruri directe au anulat aceste zboruri pentru un timp. Astea sunt lucrurile care contează în acest moment foarte mult, alături de măsurile de protecție individuală”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, luni, la B1 Tv.

„În plus, apropo de discuția legată de vaccinare și de recomandarea OMS, eu aș face o recomandare oarecum particularizată pentru această perioadă. Avem o lună de zile în care putem să ne protejăm persoanele vârstnice sau vulnerabile, cu boli cronice, din familie, încât să avem sărbători liniștite și să nu îi punem la risc. Hai să spunem că se îmbolnăvesc, dar măcar să știm că au forme de boală ușoare, care nu necesită spitalizare și nu se ajunge la o situație în care pot avea complicații sau pot deceda”, a adăugat Alexandru Rafila.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza