Rafila nu sprijină REINTRODUCEREA stării de alertă

Rafila nu sprijină REINTRODUCEREA stării de alertă

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că personal nu sprijină o eventuală reintroducere a stării de alertă, pe fondul creșterii cazurilor de Covid-19.

„Un astfel de demers este unul extrem, care poate fi luat numai în situația în care lucrurile scapă de sub control și nu cred că vom ajunge într-o astfel de situație”, a declarat Alexandru Rafila, la RFI.

Acesta spune că, în acest moment, la nivel național sunt ocupate circa 10% din totalul paturilor alocate pentru pacienții Covid.

Alexandru Rafila spune în contextul în care bilanțul Covid-19 a crescut masiv în ultima perioadă că „asistăm la continuarea creșterii începute în urmă cu circa patru săptămâni, așa-numitul val al șaselea (…). Cred că această tendință crescătoare va continua circa trei-patru săptămâni, până la jumătatea lunii august.

Noi am prezentat diverse variante de prognoză generate de Institutul Național de Sănătate Publică și nu este exclus ca în săptămânile următoare să înregistrăm o medie zilnică de circa 10.000 de cazuri, însă lucrul acesta nu este neașteptat, important este să fim pregătiți din punct de vedere al acordării asistenței medicale, atât din punct de vedere ambulatoriu sau mai ales din punct de vedere ambulatoriu, ca să evităm supraaglomerarea spitalelor și pe de altă parte să avem suficient de multe paturi pregătite pentru pacienții care fac eventuale forme mai grave sau complicații”.

 

„Noi am luat deja măsura utilizării măștii în unitățile sanitare, avem o bază legală pentru acest lucru. E vorba de un ordin de ministru care reglementează măsurile de oprire a transmiterii nozocomiale a unor infecții, inclusiv se poate aplica la Covid-19, deci toate unitățile sanitare au la dispoziție actul normativ și comunicarea făcută de către Ministerul Sănătății, ca să introducă utilizarea măștii în spații închise în unitățile sanitare (…), însă noi nu avem la dispoziție în momentul de față, Ministerul Sănătății nu are la dispoziție o pârghie legală, care să impună obligativitatea măștii în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.

Rămâne de văzut în perioada următoare dacă Guvernul va aduce în dezbatere acest lucru. Sigur, noi o să facem un raport, ca să prezentăm Guvernului situația epidemiologică, pe de o parte, pe de altă parte, recomandările OMS. Știți bine că încă de acum o lună de zile, noi am recomandat utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, utilizarea corectă a măștii și încercăm să lămurim populația, mai ales persoanele vulnerabile, să facă acest lucru atunci când se deplasează în astfel de incinte închise sau în transportul în comun”, a mai spus Rafila.

Întrebat dacă este exclusă reintroducerea stării de alertă, ministrul a răspuns: „Aici nu pot să mă pronunț, este o chestiune care depășește competența Ministerului Sănătății. Eu sper să nu fie nevoie de așa ceva, dacă noi o să reușim să gestionăm bine din punct de vedere al asistenței medicale, dacă oamenii înțeleg să aplice măsurile acestea simple, cum ar fi utilizarea măștii, eu personal nu sprijin un astfel de demers, pentru că el este unul extrem, care poate fi luat numai în situația în care lucrurile scapă de sub control și nu cred că vom ajunge într-o astfel de situație”.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza