Rafila se așteaptă mâine la o "cifră dublă" de cazuri noi: "M-aş bucura să greşesc şi să fie mai puţine decât 40.000"

Rafila se așteaptă mâine la o "cifră dublă" de cazuri noi: "M-aş bucura să greşesc şi să fie mai puţine decât 40.000"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că proporţia persoanelo internate faţă de numărul celor diagnosticate cu COVID a fost luni cea mai mare din ultima lună și că este posibil ca marți să fie raportate 40.000 de noi infectări.

"Astăzi, proporţia de persoane internate faţă de numărul de persoane diagnosticate a fost probabil cea mai mare din ultima lună – 4,5% a fost cifra, 900 pentru circa 20.000 de cazuri de îmbolnăvire, faţă de 2,25% în perioada anterioară. Rămâne să vedem dacă acest lucru este o întâmplare care urmează weekendului, ştiţi că în general weekendul reprezintă o perioadă în care accesul la servicii medicale este mai redus sau dacă este vorba de o tendinţă.  Dacă este vorba de o tendinţă, atunci o să trebuiască să vedem cum operaţionalizăm mai bine atât cabinetele de medicină de familie, cât şi aceste centre de evaluare ambulatorie, pentru că nu cred că există suficientă informaţie în acest moment încât oamenii să se ducă cât mai repede la medic sau în centrul ambulatoriu", a afirmat Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.

Rafila a precizat că nu crede că România va depăşi cu mult 40.000 de cazuri pe zi, număr care ar putea fi înregistrat chiar mâine. 

"A crescut rata de pozitivare astăzi pentru că, fiind weekend, s-au testat mai puţini, cred că au fost 58.000 de teste şi 20.000 dintre ele au fost pozitive, nu a crescut mult peste 33%. Eu cred că nu vom depăşi cu mult 40.000 de cazuri, să sperăm că eu o să am dreptate şi nu vor fi mai multe cazuri. Cel mai mult m-aş bucura să greşesc şi să fie mai puţine cazuri decât 40.000, dar în general, numărul de cazuri pe care îl raportăm duminica, când am raportat peste 20.000 de cazuri, ne aşteptăm ca marţea să fie o cifră dublă, cam aşa a existat de-a lungul acestei pandemii această corelaţie", a afirmat ministrul Sănătății.

Acesta a spus și că ar putea urma o încetinire a creșterii numărului de cazuri zilnice.

"Dacă vom rămâne undeva în zona 40.000 de cazuri, atunci putem să ne gândim şi la o încetinire a creşterii pentru că creşterea medie în toată această perioadă a fost în jur de 1,5 şi 1,6, adică numărul de cazuri dintr-o săptămână a fost cu 1,5 sau 1,6 ori mai mare decât cel din săptămâna precedentă", a explicat Rafila.

Comenteaza