Răzvan Cherecheş: "Ce puteţi să faceţi pentru a vă creşte şansele de supravieţuire?"

Răzvan Cherecheş: "Ce puteţi să faceţi pentru a vă creşte şansele de supravieţuire?"

Profesorul de sănătate publică al UBB Cluj, Răzvan Cherecheş, răspunde la dilema pe care mulţi români o au cu privire la faptul dacă ar trebui sau nu să facă rapelul la vaccinul AstraZeneca.

"Întrebare: Ţinând cont de faptul că Agenţia Europeană a Medicamentului a catalogat trombozele ca fiind un efect extrem de rar al vaccinului AstraZeneca şi eu sunt programat la vaccinare la vaccinul AstraZeneca să mă vaccinez sau nu?"

Răspunsul profesorului de sănătate publică, Răzvan Cherecheş, este "da, vaccinaţi-vă". 

Cherecheş a comparat două situaţii: situaţia în care o persoană nu e vaccinată şi e expusă riscului de a se infecta sau chiar de a muri din cauza coronavirusului şi situaţia în care persoana se vaccinează cu vaccinul AstraZeneca şi riscă să dezvolte tromboze. 

În cazul în care persoana se vaccinează cu vaccinul AstraZeneca, riscul de a muri din cauza unei tromboze, ca efect advers extrem de rar al vaccinului este de 200 de ori mai mic decât riscul de a muri din cauza infecţiei de COVID-19 în cazul în care persoana nu ar fi vaccinată. 

"În concluzie: Ce puteţi să faceţi pentru a vă creşte şansele de supravieţuire? Vaccinaţi-vă sau programaţi-vă pentru vaccinare cu orice vaccin disponibil, fie la AstraZeneca sau Pfiser, Moderna sau Jhonson&Jhonson", a spus Răzvan Cherecheş în "profu' de sănătate publică ep. 26" postată pe pagina de facebook. 

Comenteaza