Centre mobile de vaccinare la Cluj

Centre mobile de vaccinare la Cluj

Ministerul Apărării Naţionale a informat că medicii, asistenţii medicali şi registratorii din centrele de vaccinare mobile, care vor fi operaţionalizate săptămâna viitoare, fac parte din unităţi militare şi instituţii medicale ale MApN din Bucureşti, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca, Piteşti, Focşani, Timişoara, Constanţa, Galaţi, Iaşi şi Sibiu.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, cele 20 de centre mobile de vaccinare anti-COVID vor fi coordonate de Direcţia medicală a ministerului şi vor acţiona, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, care urmează a fi stabilite de Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei şi Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea.

Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate fie în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale, fie, în situaţiile în care acest lucru nu este posibil, în containere medicale care vor fi asigurate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Transportul containerelor la locul de amplasare, dotarea acestora cu echipamente şi materiale necesare, precum şi transportul vaccinurilor vor fi asigurate de instituţia militară.

MApN mai aminteşte că va creşte, începând cu 16 aprilie, capacitatea de vaccinare şi va deschide progresiv fluxuri suplimentare de imunizare în funcţie de evoluţia cererilor şi de solicitările de sprijin adresate de autorităţile publice locale.

"Capacitatea fluxurilor de vaccinare în centrele MApN va creşte, în special în cadrul unităţilor sanitare ale MApN în care există trei fluxuri funcţionale, de la 60 de persoane pe zi, la 72 de persoane pe zi, iar în centrele de vaccinare organizate în celelalte unităţi militare din ţară, de la 18 persoane pe zi, la 60 de persoane pe zi. În paralel cu vaccinarea populaţiei generale, în centrele de vaccinare proprii ale MApN continuă şi vaccinarea personalului instituţiei", se arată în comunicatul citat.

Ministerul Apărării Naţionale precizează că are în prezent 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în spitalele militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai instituţiei - peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.

De asemenea, MApN gestionează în totalitate call-center-urile destinate programării telefonice a populaţiei la vaccinare prin 600 de linii deschise şi sprijină acest proces şi prin 180 posturi de tip live-chat, iar Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" este Centrul naţional de stocare a vaccinului COVID-19.

Forţele Aeriene Române contribuie, la rândul lor, la eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19 executând zboruri pentru transportul pacienţilor infectaţi cu SARS-Cov-2 şi a materialelor sanitare, arată MApN. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza