Rusia pregăteşte noi vaccinuri anti-COVID, dintre care unul cu eficienţă de 100%

Rusia pregăteşte noi vaccinuri anti-COVID, dintre care unul cu eficienţă de 100%

După ce a fost prima ţară care a anunţat că dispune de un vaccin împotriva noului coronavirus, Sputnik V, Rusia anunță că mai multe institute de cercetare din ţară au în lucru şi alte proiecte de vaccin.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

De altfel, premierul rus Mihail Mişustin anunţa încă de la sfârşitul lunii martie a anului trecut că diferite institute din Rusia pregătesc nu mai puţin de 6 tipuri de vaccin împotriva noului coronavirus.

După lansarea pe piaţă a vaccinului Sputnik V, ce a fost dezvoltat de produs de Centrul Gamaleia, cel mai avansat dintre noile proiecte aflate în derulare este cel al vaccinului EpiVacCorona.

Acest vaccin este "100% eficient", conform testelor preliminare, arată Agenţia sanitară rusă (Rospotrebnadzor), citată marţi de Reuters. Datele, bazate pe testele clinice din faza I şi II, au fost date publicităţii cu puţin timp înainte de demararea unei celei de-a III-a faze de testare, care în mod normal implică participarea a mii de voluntari umani şi un grup placebo pentru comparaţie.

"Eficienţa vaccinului este compusă din eficienţa sa imunologică şi eficienţa sa de prevenţie", arată Rospotrebnadzor. "Conform rezultatelor primelor două faze ale testelor clinice, eficienţa imunologică a vaccinului EpiVacCorona este de 100%".

Primele două faze de testare s-au concentrat asupra siguranţei, reactogenităţii şi imunogenităţii vaccinului candidat. Aceste faze au fost desfăşurate pe un grup de 100 de voluntari cu vârsta între 18 şi 60 de ani.

Rusia a început testarea pe scară largă a vaccinului EpiVacCorona, care este dezvoltat de Institutul Vector din Novosibirsk, în luna noiembrie. EpiVacCorona va putea fi folosit pentru imunizarea în masă a populaţiei începând din luna martie, dacă faza a treia de testare se va încheia cu concluzii pozitive, conform vicepremierului Tatiana Golikova, citată de agenţia Interfax.

Un alt vaccin împotriva noului coronavirus, unul cu administrare intranazală (sub forma unor picături), ce este dezvoltat de Institutul Smorodinţev pentru cercetări ale afecţiunilor gripale din Sankt Petersburg, şi-a demonstrat eficienţa şi siguranţa în testele preclinice, conform declaraţiilor oferite luni de un reprezentant al institutului pentru agenţia rusă TASS.

"Institutul de cercetare asupra gripei Smorodinţev, aparţinând Ministerului rus al Sănătăţii, continuă testele preclinice ale vaccinului său împotriva COVID-19. Până în prezent, am obţinut rezultate pozitive în ceea ce priveşte siguranţa (acestui vaccin) şi eficienţa sa imunogenică. Testele desfăşurate vizează eficienţa vaccinului împotriva noului coronavirus pe diferite modele animale", a declarat purtătorul de cuvânt.

Conform reprezentanţilor institutului, mai notează TASS, este vorba despre un vaccin anticoronavirus bazat pe virusul gripal. Un virus gripal atenuat este folosit ca vector pentru a introduce în organism proteine ale coronavirusului şi pentru a declanşa un răspuns imunitar. Vaccinul va fi aplicat sub forma de picături nazale sau spray nazal. Testele preclinice se vor încheia în mai 2021.

În luna octombrie 2020 preşedintele Vladimir Putin vorbea şi despre un nou vaccin dezvoltat de Centrul Ciumakov al Academiei de Ştiinţe din Rusia. Acest vaccin poate fi aşteptat în februarie, în prezent aflându-se în faza de studii clinice. Particularitatea sa este că nu este fabricat din antigeni individuali, ci dintr-un întreg virus inactivat. Acesta este ceea ce îi va permite să ofere unei persoane vaccinate un set complet de anticorpi şi, prin urmare, cea mai largă protecţie posibilă împotriva bolii.

O ţară cu aproape 150 de milioane de locuitori, Rusia a raportat 3.612.800 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, fiind plasată pe locul patru în lume după numărul de cazuri. Numărul total al deceselor raportate de Rusia este de 66.623.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza