Sănătate cu paturi puține VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 12 Feb 2014, 18:14
- Sănătate
- Ascultă știrea

Reducerea numărului de paturi din spitale din motive economice, măsură discutată la nivelul Ministerului Sănătăţii, lasă bolnavii pe drumuri. La Clinica de Ginecologie 1 din Cluj ar fi trebuit reduse 60 de paturi. Şeful clinicii a apelat însă la negocieri cu managerul Spitalului Judeţean şi s-a ajuns la un consens: să funcţioneze 85 de paturi, în loc de 110, numărul minim cu care s-ar putea descurca clinica.
"Nașterea fiziologică nu o poți programa, nici asta nu poți zice că scade numărul de nașteri, scade și numărul de paturi. Pot să fie luna asta 10, luna viitoare 60 si să te blochezi, șă nu mai poți să lucrezi. Nu se poate planifica nici sarcina extrauterină. Avem 85 de paturi. Dacă mai trebuie să reduc, atunci îmi dau demisia", a spus Florian Stamatian, directorul Clinicii Ginecologie I Cluj.
Cei mai afectaţi de reducerea numărului de paturi sunt pacienţii. Peste 50 la sută dintre cei care ajung în spitalele clujene provin din alte judeţe.
Ministerul vrea să reducă numărul de paturi din spaitale sub pretextul că pacienţii vor fi trataţi în ambulatorii de specialitate, cu personal care să lucreze în 2 ture. Numai că, deocamdată, nu există nici ambulatorii, nici personal suficient să se ocupe de pacienţi, fără ca aceştia să fie internaţi.
Managerul Spitalului de Urgenţă din Cluj, care are în subordine Clinica Ginecologie 1, nu a putut fi contactat pentru a explica situaţia.