Șantierul Spitalului Regional Cluj ar putea demara în noiembrie 2023

Șantierul Spitalului Regional Cluj ar putea demara în noiembrie 2023
| Foto: Arhiva

Realizarea Spitalului Regional din Cluj ar putea începe prin intermediul unei proceduri mai rapide de licitație.

"O să încercăm chiar printr-o procedură accelerată, dacă va fi posibil, să demarăm licitaţia pentru construcţia efectivă a acestor spitale. (...) Sperăm că în noiembrie 2023 să putem să începem, eu sper să putem să începem chiar înainte de finalizarea proiectului licitaţia pentru construcţie", a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la semnarea contractului de proiectare pentru Spitalul Regional din Craiova.

Spitalul Regional de Urgență Cluj ar trebui finalizat până în 2027

Întregul proiect de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj are o valoare totală de 540 de milioane de euro. Finanţarea acestui proiect este asigurată prin Programul Operaţional Regional, urmând ca noua unitate medicală să fie funcţională în luna martie 2027.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj se va întinde pe o suprafaţă de peste 150.000 mp, va avea şapte etaje, dintre care două subterane, 849 de paturi, dintre care 81 de ATI, precum şi un heliport. De asemenea, noul spital va avea şi o unitate de mari arşi, cu 12 paturi, dintre care şase cu propria sală de operaţie. În plus, spitalul va dispune de aproape 1.400 de locuri de parcare, dintre care 456 vor fi subterane.

Comenteaza