Scandalul dozelor de vaccin anti COVID. Rafila: Am luat 35 de milioane, din care 10 milioane au expirat şi au fost distruse

Scandalul dozelor de vaccin anti COVID. Rafila: Am luat 35 de milioane, din care 10 milioane au expirat şi au fost distruse

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre dosarul achiziţiei de vaccinuri în pandemie, că România a luat doze în valoare de 2,5 miliarde de lei, din care aproape o treime au expirat şi au fost distruse.

”În total, România a contractat, a stabilit obligaţii contractuale de 80 de milioane de doze, am luat 35 de milioane în valoare de 2,5 miliarde de lei, din cele 35 de milioane care au fost luate, 10 milioane au expirat au fost distruse sau sunt în curs de distrugere”, a spus Rafila, conform news.ro.

Întrebat dacă are ceva de reproşat oamenilor care s-au ocupat de acest lucru, Rafila a spus: ”Eu nu am de reproşat nimănui nimic, nu facem decât să ne facem datoria, punem la dispoziţia organelor de cercetare penală toate documentele care există la Ministerul Sănătăţii”. 

”Cred că orice fel de comentarii, până la finalizarea anchetei penale, sunt de prisos”, a mai afirmat el.

DNA a solicitat, joi, Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurorii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

loading...
Comenteaza