Se pregătește o platformă prin care cei vaccinați pot raporta reacțiile adverse. „Fiecare cetățean va primi un SMS”

Se pregătește o platformă prin care cei vaccinați pot raporta reacțiile adverse. „Fiecare cetățean va primi un SMS”
| Foto: euractiv.ro

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că se lucrează la o platformă prin care persoanele vaccinate pot raporta dacă au avut sau nu reacţii adverse.

Astfel, persoanele vor primi un SMS pentru a raporta dacă au apărut reacţii adverse. Sistemul va fi operaţional ”în câteva săptămâni.” ”În câteva săptămâni, la câteva zile după vaccin, fiecare cetăţean va primi un SMS pentru a completa, dacă e cazul, raportarea unei eventuale reacţii adverse.

Să ştiţi că ceea noi am întărit până la acest moment şi am şi elaborat o instrucţiune în acest sens, în fiecare centru de vaccinare există fişe de raportare care pot fi înmânate personal fiecărei persoane care o solicită din centrul de vaccinare şi va merge cu ea acasă, iar dacă apar reacţii adverse, o va completa şi o va trimite,” a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi24, potrivit Mediafax.

Platforma permite şi trimiterea printr-un sistem de SMS-uri personalizate fiecărui cetăţean care s-a înscris şi urmează să facă vaccinul un mesaj prin care să i se aducă aminte că trebuie să meargă să facă vaccinul. Întrebat dacă nu ar fi mai simplu ca cetăţenii să primească un link şi către acel formular de raportare a reacţiilor adverse post-vaccin, Gheorghiţă a spus că s-a luat în calcul şi acest aspect.

”Am şi luat în calcul acest aspect, de a trimite prin SMS tuturor persoanelor vaccinate un link, însă aici ne vom lovi de aceleaşi limitări, legate de accesul în special al persoanelor vârstnice la o tehnologie smartphone sau orice alt tip de device. Dar cu siguranţă vom creşte numărul celor care raportează reacţii şi vom avea o imagine mai clară, este adevărat.

Vreau să vă spun faptul că nu cred că sunt reacţii adverse grave care nu sunt cunoscute. Pentru că în aceste cazuri, pacienţii fie ajung la spital şi sunt raportate de pacienţi sau aparţinători sau de personalul medical. Fişa în sine este destul de elaborată, într-adevăr, însă pentru a putea investiga ulterior acea reacţie adversă, să putem face nişte corelaţii cu tipul de vaccin, cu lotul, se cer destul de multe detalii despre acea reacţie adversă,” a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, s-a declarat convins că există o subraportare a cazurilor de reacţii adverse după inocularea vaccinurilor pentru COVID-19 şi că numărul real nu este cunoscut.

Comenteaza