Se schimbă programul centrului de vaccinare anti-COVID de la Florești

Se schimbă programul centrului de vaccinare anti-COVID de la Florești
| Foto: captură video

Centrul de vaccinare anti-COVID aflat în coordonarea primăriei Comunei Florești va funcționa cu orar temporar modificat, pe durata lunii iulie.

Așadar, centrul de vaccinare al celei mai mari comune din țară va funcționa de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08-20, iar duminica va fi închis. Modificările sunt cu caracter temporar și vor fi valabile pe durata lunii iulie 2021.

„Vă reamintim că serurile disponibile la Centrul de Vaccinare Florești sunt Pfizer și Astra Zeneca. Persoanele interesate se pot prezenta pentru vaccinare fără programare prealabilă. De asemenea, dacă există persoane interesate de vaccinarea anti COVID-19 dar nu se pot deplasa la locația Centrului (din incinta Sălii de Sport a Școlii Gimnaziale Gheorghe Șincai), pot transmite solicitare pentru echipa mobilă, pe adresa primaria@floresticluj.ro.”, au transmis reprezentanții primăriei Florești.

Comuna clujeană Florești este localitatea din mediul rural cu cel mai mare numar de persoane vaccinate din România.

Decizia vine, cel mai probabil, în urma scăderii interesului oamenilor pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus. Chiar directorul DSP Cluj, dr. Mihai Moisescu-Goia s-a arătat dezamăgit de scăderea numărului de vaccinați.

„Eu nu mai știu cum să-i convigem pe oameni să se vaccineze. Dacă ne vom crește gradul de vaccinare, la nivelul județului și la nivel național, undeva la 65-70%, vom avea liniște și valurile viitoare vor fi mici”, a explicat Moisescu, pentru ZIUA de CLUJ.

Potrivit acestuia, rata de vaccinare anti-COVID pe județul Cluj este de 42%, iar pe municipiul Cluj-Napoca este de 52%.

Comenteaza