Advertorial Semne ascunse ale anorexiei pe care părinții trebuie să le cunoască

Dacă ai un copil sau un adolescent în viața ta, știi cât de repede se schimbă gusturile, stilul și chiar starea de spirit. Dar dincolo de “e doar o fază”, uneori se ascund semnale care cer atenție serioasă. Anorexia nu arată mereu ca în filme. Poate părea un interes “sănătos” pentru mâncare și sport, un perfecționism lăudat la școală, o dorință de a fi “în control”. Doar că acest control poate deveni o închisoare invizibilă. Hai să vorbim sincer, cald și fără judecată, despre semnele timpurii și ce poți face, concret, ca părinte.

Anorexia și bulimia nu sunt mofturi, ci tulburări periculoase, care afectează atât corpul, cât și mintea, și care trebuie luate foarte în serios. Anorexia se manifestă prin restricție alimentară, frică intensă de îngrășare și o imagine corporală distorsionată, în timp ce bulimia implică episoade de mâncat compulsiv urmate de comportamente compensatorii. Indiferent de formă, copilul are nevoie de verificare medicală, sprijin și comunicare deschisă, nu de reproșuri.

Semnul controlului rigid mascat în “grijă de sine”

Când “mănânc curat” devine regulă absolută, când mesele sunt amânate sub pretextul ocupării, când număratul caloriilor se strecoară în fiecare decizie, e un steag roșu, un semn că anorexia este prezentă. Uită-te la flexibilitate: poate copilul să improvizeze o gustare, să mănânce în oraș, să accepte o felie de tort la ziua cuiva? Dacă nu, merită intervenit. Soluția începe cu normalizarea meselor în familie, colaborarea cu un dietetician și cu un mesaj clar: corpul are nevoie de combustibil, nu de condiții imposibile.

Semnul oglinzii care minte

Distorsiunea imaginii corporale e subtilă: un adolescent foarte slab care se vede “normal” sau chiar “plinuț”, haine din ce în ce mai largi, verificări dese în oglindă sau evitarea oglinzilor. Vorbește despre corp ca despre un aliat, nu ca despre un proiect de “optimizat”. Psihoterapia bazată pe dovezi (CBT-E, FBT/Maudsley la adolescenți) ajută să separe identitatea de cifrele de pe cântar, iar progresul se măsoară în stare de bine, energie și relații, nu în centimetri.

Semnul energiei care se stinge

Oboseală constantă, amețeli, intoleranță la frig, retragere socială, iritabilitate și scăderea concentrării pot semnala malnutriție. Aici nu e loc de “hai, încă puțin”. E nevoie de evaluare medicală, analize, monitorizare a semnelor vitale și un plan nutrițional ghidat. Dacă apar semne de risc (leșin, bătăi lente ale inimii, dezechilibre electrolitice), se escaladează îngrijirea. Nu e o înfrângere, e îngrijire responsabilă.

Anorexia este gravă, dar recuperarea e posibilă. Ca părinte, setează un climat fără critică, modelează o relație relaxată cu mâncarea, limitează conversațiile despre diete și aspect și încurajează hobby-uri care nu au legătură cu corpul. Ține aproape o echipă multidisciplinară: medic, psiholog/psihiatru, dietetician. Și amintește-ți: când copilul spune “sunt bine”, dar corpul spune altceva, crede corpul și alege acțiunea. Empatia salvează, iar acțiunea timpurie face diferența.