Streinu-Cercel: "Dacă se depune un strat de zăpadă, nu va trebui adunat. Este cel care poate să ne salveze"

Streinu-Cercel: "Dacă se depune un strat de zăpadă, nu va trebui adunat. Este cel care poate să ne salveze"

Medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat că vremea rece care s-a instalat în majoritatea regiunilor din România ar putea încetini răspândirea noului coronavirus.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Directorul Institutului de Boli Infecțioase (ISB) Matei Balş , a explicat, într-o intervenție telefonică la TVR, cum influențează răcirea climei răspândirea noului coronavirus. ”Dacă se depune un strat de zăpadă, acesta va trebui lăsat pe jos, nu adunat. Este cel care poate să ne salveze în momentul de față, să decontamineze o suprafață foarte mare și să se evite răspândirea virusului în natură.

Un al doilea aspect este că acela se pare că acestui virus, deși ar trebui să îi placă frigul, nu prea îi place frigul, ca atare e posibil să avem o încetinere a răspândirii lui, ceea ce ne va permite nouă, în sistemul de sănătate,  să mai facem un pas în plus în tratarea acestor pacienți”, a precizat Streinu-Cercel.

Managerul ISB a mai arătat că România este într-o fază de transmitere comunitară a bolii, mai exact, de transmitere locală spre comunitară și a revenit asupra sfaturilor autorităților ca oamenii nu iasă din case decât pentru chestiuni urgente. ”Dacă vom sta în case, vom trece cu bine peste asta. Dacă nu, vom asista și noi la ceea ce este acum în Italia”, a avertizat Streinu-Cercel.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza