Sute de acte de violență legate de COVID-19, anul trecut, la adresa medicilor și asistentelor

Sute de acte de violență legate de COVID-19, anul trecut, la adresa medicilor și asistentelor

Peste 400 de acte de violență legate de COVID-19 au fost înregistrate, la nivel mondial, în anul 2020, în rândul personalul medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

Aceasta este concluzia unui raport publicat marţi de o organizaţie non-guvernamentală pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din sistemul sanitar, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului Coaliţiei pentru salvgardarea sănătăţii în timpul conflictelor (CSSC), sunt înregistrate 1.172 de acte de violenţă şi de atacuri împotriva unor persoane sau infrastructuri de sănătate care au avut loc în 2020, aceasta fiind  ”o estimare minimală”. Din acest total, mai mult de o treime, respectiv 412, au legătură directă cu COVID-19.

De exemplu, în Mexic, o infirmieră a fost atacată şi rănită de un grup care o acuza că răspândeşte virusul. La Dakar, în Senegal, trei lucrători sociali au fost răniţi cu lovituri de pietre de locuitori ce refuzau ca o victimă a coronavirusului să fie înhumată lângă membrii familiilor lor, iar în Birmingham, Regatul Unit, o îngrijitoare a fost scuipată şi insultată de unul dintre vecinii săi.

Raportul mai arată că marea majoritate, respectiv 80%, dintre autorii acestor violenţe sunt civili. Însă au fost și situații în care ameninţările au venit şi din partea puterilor publice. De exemplu, în Egipt, lucrători din sistemul medical care au criticat modul în care este gestionată pandemia de către regim au fost arestaţi de serviciile de securitate, acuzaţi de propagarea de informaţii false şi de apartenenţă la un grup terorist.

Alte 802 de atacuri au avut loc în ţări aflate în război sau unde există conflicte civile, de exemplu bombardamente asupra spitalelor în Yemen, răpiri de medici în Nigeria sau distrugerea de flacoane cu gel hidroalcoolic într-un atac imputat unor combatanţi separatişti anglofoni în Camerun, informează AFP, relatează Agerpres.

În acest context, preşedintele-fondator al CSSC şi profesor la universitatea americană Johns Hopkins, Leonard Rubenstein, îndeamnă guvernele din întreaga lume să-şi apere lucrătorii din sistemul medical, să lupte împotriva dezinformării şi să ia măsuri ca autorii violenţelor să fie trași la răspundere.

Comenteaza