Toxinele din scoici şi peşti ar putea fi detectate pe baza unor tehnici descoperite la Cluj VIDEO

Toxinele din scoici şi peşti ar putea fi detectate pe baza unor tehnici descoperite la Cluj VIDEO
Toxinele din fructele de mare şi din peştii crescuţi în acvaculturi ar putea fi detectate în viitor cu ajutorul unor tehnici inovative dezvoltate de o echipă de cercetători clujeni. Până acum, frcutele de mare cu diverse toxine, nocive sănătăţii, nu puteau fi verificate înainte să ajungă în magazine. După finalizarea studiului realizat la Cluj, analizele privind calitatea mărfii ar putea fi realizate în porturi, înainte ca scoicile şi peştii să fie consumaţi.

Ideea studiului a pornit de la câteva cazuri de persoane decedate în străinătate, după ce au consumat scoici care conţineau un nivel ridicat de toxine. Aşa că cercetătorii clujeni au mers pe coasta de sud-est a Mării Adriatice şi au prelevat probe de scoici şi peşti de acvacultură, dar şi de apă.

"Au fost cazuri în care localnicii au semnalat aceste toxine după consumul de moluşte de acvacultură. Noi ne-am focalizat pe aceste trei toxine, de tip paralitic, amnezic şi diareic pentru scoicile respective, care în cantităţi care depăşesc normele admise de reglementările în vigoare pot să fie fatale pentru consumatori", a declarat Simona Panzaru, coordonator studiu. 

Studiul de la Cluj este realizat în premieră mondială. La final, după ce rezultatele vor fi publicate, cercetătorii români îşi doresc ca toate scoicile, dar şi peştii crescuţi în acvaculturi, să fie analizaţi în porturi, prin metoda dezvoltată la Cluj şi abia apoi marfa să ajungă în magazine.

"Aceste ţesuturi nu au mai fost analizate pana acum, este o premieră ...din acvacultură. Noi credem pe baza rezultatelor obţinute până acum că simpla achiziţie a unui spectometru portabil plus baza noastră de date sunt suficiente pentru a fi implementate în teren pentru monitorizări curente în locurile unde este analizată marfa din acvaculturi pentru a fi apoi trimisă înapoi pe rafturile supermarketurilor", a mai spus Simona Panzaru. 

Autorităţile române nu au găsit însă bani pentru a finanţa studiul la care lucrează acum cercetătorii clujeni. Aşa că cei angrenaţi în acest proiect fac muncă voluntară şi, de multe ori, pun bani din propriul buzunar pentru ca cercetarea să nu stagneze.

"Bugetul pentru cercetări a fost extrem de scăzut, ce putem este să sperăm la vremuri mai bune în care să putem ţine astfel de cercetători pe lângă noi. Se întâmplă să pună bani din buzunarul lor? Dacă este nevoie urgentă de un anumit solvent, atunci se întâmplă să punem bani din buzunarul propriu", a declarat Vasile Chiş,  şef Dep. de Fizică Biomedicală şi Spectroscopie Moleculară.

Mai multe lucrări de doctorat şi dizertaţie ale studenţilor clujeni au la bază cercetările realizate pe scoici şi peşti de acvacultură.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Florin Dan

Comenteaza