UE interzice "substanţele chimice veşnice". Le avem în casă, în tigăi, covoare și alte obiecte

UE interzice "substanţele chimice veşnice". Le avem în casă, în tigăi, covoare și alte obiecte

Aceste substanţe, utilizate într-o gamă variată de produse prevăzute cu un înveliş rezistent la apă şi pete, cum ar fi tigăi pentru gătit, pelerine de ploaie sau covoare, vor fi restricţionate începând cu 2023, a anunţat Comisia Europeană.

Aşa-numitele ”substanţe chimice veşnice” prezintă un pericol pentru sănătate. Ele pot avea efecte negative asupra sistemului imunitar, dezvoltării fetusului şi a nou-născutului, precum şi asupra colesterolului, precizează Comisia Europeană într-un comunicat.

”Astăzi, facem încă un pas pentru a spori nivelul de siguranţă alimentară în Uniunea Europeană şi de a-i proteja mai bine pe cetăţeni de substanţele chimice nocive”, a menţionat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, într-o declaraţie.

PFAS sunt cunoscute şi sub denumirea de ”substanţe chimice veşnice” întrucât compoziţia lor chimică nu le permite să se descompună în mod natural. ”Utilizarea lor pe scară largă şi persistenţa lor în mediu au dus la contaminări extinse ale mediului”, mai precizează Comisia Europeană pe site-ul său.

Noile reguli urmează să se aplice din 2023 şi vizează substanţele sulfonat de perfluoroctan (PFOS), acidul perfluorooctanoic (PFOA), acid perfluorononanoic (PFNA) şi acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS).

Comenteaza