Un clujean face senzație în America cu cercetările sale

Un clujean face senzație în America cu cercetările sale

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite, coordonați de cercetătorul româno-american Sergiu Pașca, au reuşit să implanteze un tip de celule cerebrale umane, denumite organoide, în exemplare tinere de şoareci pentru a studia tulburări psihiatrice complexe, precum schizofrenia, şi pentru a experimenta o serie de tratamente.

Autorii studiului au testat buna implantare a organoidelor suflând un curent de aer spre mustăţile şoarecelui, fapt care a dus la o activitate electrică în neuronii de origine umană – semn că ei jucau bine rolul de receptori ai unui stimul extern, informează stiripesurse.ro. Apoi, cercetătorii au vrut să afle dacă acei neuroni puteau să transmită un semnal către corpul şoarecelui. Pentru a face acest lucru, oamenii de ştiinţă au implantat organoide modificate în prealabil în laborator pentru a reacţiona la o lumină albastră. Apoi, i-au antrenat pe şoareci să bea apă dintr-o canulă atunci când lumina albastră stimula organoidele prin intermediul unui cablu conectat la creierele lor. Manevra s-a dovedit eficientă în două săptămâni.

Echipa de la Universitatea Stanford a utilizat într-un final noua sa tehnică folosind organoide prelevate de la pacienţi diagnosticaţi cu o boală genetică, sindromul Timothy. Cercetătorii au observat că în creierul acelui şoarece organoidele creşteau mai puţin repede şi aveau o activitate mai redusă în comparaţie cu organoidele provenite de la pacienţi sănătoşi.

Pe termen lung, noua tehnică ar putea fi utilizată pentru a testa o serie de medicamente noi, au declarat doi oameni de ştiinţă care nu au participat la acest studiu, dar care au comentat concluziile sale în revista Nature.

loading...
Comenteaza