Un vaccin obligatoriu pentru bebeluşi lipseşte de trei luni din cabinetele medicilor

Un vaccin obligatoriu pentru bebeluşi lipseşte de trei luni din cabinetele medicilor
Vaccinul care ar trebui să ajute copiii în prevenirea a şase boli infecţioase nu mai există pe stoc încă din luna februarie, spun medicii clujeni.

Este vorba despre o criză a vaccinul hexavalent, cel care ajută la prevenirea a şase boli - hepatită B, poliomielită, difterie, tetanus, tuse convulsivă şi câteva tipuri de infecţii respiratorii. Părinţii sună pentru a-şi programa copiii la vaccinare, însă sunt puşi pe o listă de aşteptare, fiind nevoiţi să stea în stand-by şi câteva luni la rând. Nu au alternativă, spun ei, deoarece serul de imunizare nu se mai găseşte nici în farmacii.

Primele probleme au început încă de anul trecut. În noiembrie 2015, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj nu a mai putut distribui serul de imunizare. Apoi, în februarie medicii au primit o tranşă care s-a epuizat însă foarte rapid.

"Din februarie nu am mai primit. Nu numai noi, problema e în toată România. E o criză de vaccin şi ne dă peste cap faptul că nu putem vaccina copiii şi deja avem restanţieri de două, trei luni. Am primit în februarie, i-am recuperat pe cei din noiembrie, că de atunci lipsea vaccinul şi acum avem din nou probleme", a explicat Ioan Mureşan, medic de familie.

Medicii clujeni nu ştiu ce răspuns să le dea pacienţilor, întrucât nu se ştie când ministerul va trimite o nouă tranşă, iar problema pare a fi una la nivel european. "DSP nu ştie pentru că aşteaptă Bucureştiul, iar Bucureştiul nu ştie pentru că trebuie să facă licitaţie şi nu are producătorul vaccin, deci e o criză la nivel european", precizează medicul. Până la publicarea acestui material, reprezentanţii DSP şi cei ai Ministerului Sănătăţii nu au oferit un răspuns oficial.

Cadrele medicale spun că singura soluţie este să se refacă schema de vaccinări atunci când primesc serul, însă întârzierea administrării vaccinului ar putea să nu aibă aceleaşi efecte. "Deocamdată nu există riscuri, doar că este o dereglare şi o nelinişte pentru pacienţi şi pentru medici, în sensul că în momentul în care vine vaccinul trebuie să recuperăm câte trei patru luni şi deja sunt întârzieri în cazul celor care trebuiau vaccinaţi în ultimele luni", adaugă Mureşan.

Medicii clujeni atrag însă atenţia asupra problemelor care ar putea apărea în cazul în care criza vaccinului hexavalent s-ar întinde pe o perioadă mai lungă: dacă situaţia se prelungeşte luni la rând, atunci poate apărea o epidemie pentru că vor fi tot mai mulţi copii nevaccinaţi şi riscul de a se transmite boala este mai mare.

Comenteaza