Urmează semnarea contractului de finanţare pentru Spitalului regional Cluj

Urmează semnarea contractului de finanţare pentru Spitalului regional Cluj

Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a anunţat, luni, că a fost semnat contractul de finanţare a Spitalului regional Iaşi, în valoare de circa 500 milioane euro. El a precizat că, în prima parte a anului viitor, vor fi semnate contractele şi pentru celelalte două spitale regionale din Craiova şi Cluj.

„Domnule prim-ministru, vă informăm că Ministerul Lucrărilor Publice a semnat contractul de finanţare a Spitalului regional Iaşi. Primul spital regional din zona Moldovei, cu o valoare de investiţie de aproximativ 500 milioane euro”, a afirmat Ion Ştefan, la începutul şedinţei de luni a Guvernului.

Prin urmare, proiectul Spitalului regional Iaşi va intra în procedurile de licitaţie, a precizat premierul Ludovic Orban. Ministrul Dezvoltării a adăugat că, în ceea ce priveşte spitalele regionale din Craiova şi Cluj, procedurile sunt în lucru.

„Craiova şi Cluj sunt în lucru şi în prima parte a anului vom fi în situaţia de a semna contractele şi pentru cele două spitale”, a explicat ion Ştefan.

Comenteaza