Vaccinul anti-HPV ar putea fi reintrodus în Programul naţional de vaccinare

Vaccinul anti-HPV ar putea fi reintrodus în Programul naţional de vaccinare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus, miercuri, că este luată în calcul reintroducerea vaccinului anti-HPV în Programul naţional de vaccinare, "ca un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere".

Ministrul a fost întrebat care este situaţia cu vaccinul anti-HPV, ser pentru care ar fi o cerere mare în acest moment şi nu s-ar găsi în cantităţi suficiente în farmacii.

„Mă bucură acest lucru, că există o cerere destul de mare. Noi avem un program pe care l-am crescut serios. Am reuşit să facem acest vaccin pentru public şi am făcut-o ca şi profesionişti, nu neapărat ca reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, în timp. După eşecul campaniei din anul 2008, lucrurile au intrat în normal şi pe măsură ce această solicitare şi interes pentru vaccin vor rămâne, ne gândim să-l reintroducem în Programul naţional de vaccinare ca şi un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere. În momentul de faţă, părinţii acestor fete care sunt eligibile pot să solicite medicului de familie să fie înscrise pe o listă şi Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în acest sens”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a subliniat că vaccinul anti-HPV este un ser care se găseşte foarte greu pe piaţa de profil.

„La nivel global există o cerere foarte mare și există chiar strategii de vaccinare cu ceva mai puţine doze pentru ţări unde incidenţa cancerului de col uterin este mare, tocmai datorită acestei cereri. Vaccinurile nu sunt o resursă nelimitată şi trebuie să ai o politică pe termen mediu, cel puţin, încât producătorul să poată să îţi aloce deja o parte din producţie”, a explicat Alexandru Rafila.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza