Varianta sud-africană de coronavirus

Varianta sud-africană de coronavirus
| Foto: gettyimages

Mai multe țări din Europa au interzis călătoriile din Africa de Sud, de teamă că vaccinurile anti-COVID actuale nu vor mai fi eficiente împotriva noii variante de coronavirus identificate în această țară.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Varianta a înlocuit rapid alte tulpini din Africa de Sud, iar cercetările inițiale arată că are încărcături virale mai mari și, eventual, o transmisibilitate crescută. Creșterea numărului de cazuri din Africa de Sud a împins țara la limita unei noi carantine la nivel național, iar spitalele se luptă să facă față cu numărul mare de infectări, relatează Politico.

Încă nu se știu multe despre noua variantă, dar cercetătorii din Africa de Sud și din alte țări fac studii pentru a determina caracteristicile acesteia.

Este mai periculoasă decât alte variante? Modificările aduse structurii genetice a virusului nu sunt noi. Există multe alte variante ale COVID-19 - unele sunt mai infecțioase, altele pot fi mai letale. De exemplu, noua variantă din Marea Britane este considerată mult mai contagioasă, dar nu mai mortală.

Primul studiu (încă nepublicat) care documentează varianta sud-africană a constatat că aceasta s-a răspândit rapid și, în câteva săptămâni, a devenit varianta dominantă în mai multe regiuni din țară. Cercetătorii sugerează că varianta poate fi asociată cu o transmisibilitate crescută.

Eminentul epidemiolog din Africa de Sud Salim Abdool Karim, co-președinte al comitetului consultativ al țării pentru COVID-19, scria în 18 decembrie că încărcătura virală mai mare din noua variantă se poate traduce într-o transmisibilitate mai mare. Acest lucru ar putea explica faptul că al doilea val din Africa de Sud este mai mare decât primul, a remarcat el.

Ceea ce nu se știe încă este dacă noua variantă provoacă simptome mai severe. Organizația Mondială a Sănătății a declarat la 31 decembrie că „nu există dovezi clare că noua variantă ar fi asociată cu boli mai severe sau cu rezultate mai slabe” ale tratamentului. Cu toate acestea, după cum observă OMS, mai multe cazuri ar putea însemna mai multe spitalizări și, în cele din urmă, mai multe decese.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza