Zeci de cazuri noi și încă două decese COVID în ultimele 24 de ore

Zeci de cazuri noi și încă două decese COVID în ultimele 24 de ore

Până lunii, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 39 de cazuri noi de COVID-19. Alți doi pacienți depistați cu virusul au murit.  În spital sunt 290 de pacienți cu noul coronavirus, dintre care 55 în stare gravă la ATI.

Până astăzi, 1.045.390 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 34.219 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.07.2021 (10:00) – 12.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 2 decese (2 bărbați), a unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bacău și Satu Mare.

Decesele au fost înregistrate la categoria de vârstă peste 80 de ani, iar pacienții au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 290. Dintre acestea, 55 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.477.763 de teste RT-PCR și 1.589.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.032 de teste RT-PCR (1.801 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.231 la cerere) și 7.259 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.990 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 621 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

Comenteaza