Breaking news Sărbătoare printre “feroviari”. CFR Cluj a cucerit al treilea titlu consecutiv în Liga 1

Sărbătoare printre “feroviari”. CFR Cluj a cucerit al treilea titlu consecutiv în Liga 1
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campionii s-au impus cu 3-1 pe terenul celor de la CS U Craiova și au câștigat al șaselea titlu din istoria clubului din Gruia.

Finala pentru titlu din Oltenia a început echilibrat, cu ambele formații influențate de miza partide. Totuși, la o fază care nu anunța nimic, Nistor a deschis scorul, cu un șut de la distanță, fără șanse pentru Arlauskis (10). Deși erau conduși, clujenii au avansat greu în jumătatea adversă și au părut lipsiți de soluții în ofensivă. După mai bine de un sfert de oră, Omrani a pătruns în careu și a fost faultat de Vlădoiu, însă centralul Hațegan nu a dictat lovitură de pedeapsă (18).

Treptat, “feroviarii” au început să pună presiune, iar jocul ofensiv a dat roade. La o lovitură de colț, Deac a centrat, Vinicius s-a înălțat peste apărarea adversă și a restabilit egalitatea. Deși gazdele au mai avut două faze importante până la finalul reprizei, prin Nistor (39) și prin Bărbuț (44), scorul pauzei a fost 1-1.

Actul secund a început tot cu trupa din Gruia mai activă, însă Koljic a avut prima oportunitate, dar șutul său a trecut pe lângă poartă (51) Execuția de la distanță a lui Chipciu, prinsă de Pigliacelii a anunțat ceea ce avea să urmeze (54). După o fază prelungită de atac, Deac a centrat în careu, unde l-a găsit pe Boli singur, iar francezul i-a adus pe clujeni în avantaj (56).

După marcarea golului, “feroviarii” s-au retras și au încercat să dea lovitura pe contraatac. Chiar dacă oltenii au forțat egalarea, fotbaliștii CFR-ului au fost cei care au înscris. Vincius a fost faultat în care, Hațegan a dictat penalty, iar Ciprian Deac a înscris cel de-al treilea gol al clujenilor. Până la finalul jucătorii conduși de pe bancă s-au apărat fără greșeală și au reușit să se impună cu 3-1, cucerind al treilea titlu consecutiv în Liga 1 și al șaselea din istoria clubului.

Echipe de start:

CS U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Văteljelu – Nistor, Mateiu (Ivanov ‘74), Cicâldău – Bărbuț (Ivan ‘59), Koljic, Mihăilă (Baiaram ‘74)

CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vincius, Boli, Camora – Itu (Hoban ‘60), Bordeianu (Aurelio ‘85), Deac – Omrani (Pereira ‘85), Rondon (Costache ‘60), Joca (Chipciu ‘7)

Comenteaza