Foto Sile Pușcaș rupe tăcerea după acuzațiile de delapidare și înșelăciune: "Dosarul de 22 de milioane e o înscenare politică"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:05
- Justiţie
- Ascultă știrea
Omul de afaceri Vasile Pușcaș, cunoscut pentru legăturile sale cu liderul AUR George Simion, a susținut luni o conferință de presă la Cluj-Napoca, după perchezițiile efectuate de procurorii și polițiștii bihoreni la două dintre companiile pe care le controlează – Drusal SA și Drusal City SA.
Ancheta vizează suspiciuni de delapidare și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu estimat la 22,35 milioane de lei, mare parte în dauna firmei Eco Bihor, fostul administrator al gropii de gunoi din Oradea.
Pușcaș respinge acuzațiile și susține că este vorba despre un dosar fabricat pe motive politice:
„Este un dosar 100% politic. O acțiune de răzbunare, un ordin de execuție venit direct de la domnul Ilie Bolojan, pe persoană fizică. Parchetul a dat un comunicat denigrator pentru a influența instanța, un abuz de proporții asupra actului de justiție”, a spus omul de afaceri.
Acesta afirmă că sumele menționate de procurori ar fi „fictive” și că Parchetul a intervenit abuziv într-un litigiu comercial încă nesoluționat definitiv:
„Acum Parchetul joacă rolul de executor judecătoresc, deși societățile se află în litigiu comercial. Eco Bihor solicită penalități nelegitime, iar noi am câștigat deja pe fond”, a adăugat Pușcaș.
Potrivit declarațiilor sale, Drusal nu are nicio datorie față de Eco Bihor, dimpotrivă, Primăria Oradea ar avea datorii de peste 700.000 de euro față de grupul de firme:
„Primăria Oradea a emis o hârtie prin care recunoaște că își va plăti datoriile în termen de șase luni. Rezultă un plus de 700.000 de lei în favoarea Grupului Drusal.”
Conferința de presă a avut loc la Platinia Shopping Center din Cluj-Napoca, complex comercial aflat parțial sub sechestru, în urma măsurilor asigurătorii dispuse de procurori asupra a 111 imobile aparținând grupului Drusal.











