A fost publicat GHIDUL privind hărţuirea sexuală şi morală la job: Orice conduită ostilă, orice comentariu sau gest nepotrivit înseamnă hărțuire

A fost publicat GHIDUL privind hărţuirea sexuală şi morală la job: Orice conduită ostilă, orice comentariu sau gest nepotrivit înseamnă hărțuire

Ghidul stabileşte măsurile care vor fi luate în interiorul unei instituţii dacă o persoană va fi hărţuită.

"Premieră în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituțiilor și companiilor private", a anun'at ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Documentul a fost elaborat de specialiştii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

"Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituţiile şi care va fi sprijin real pentru angajaţi, dar şi pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acţiuni şi gesturi nepotrivite înseamnă hărţuire şi acest ghid stabileşte toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituţii pentru a gestiona astfel de situaţii, dar în primul rând pentru a preveni", a explicat Firea.

Timp de 30 de zile, ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Ministerul, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, va oferi suport, îndrumare şi coordonare metodologică instituţiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document, a adăugat Firea.

Potrivit statisticii, în primele nouă luni ale anului, 130 de persoane au fost hărţuite în spaţiul public. 287 de anchete penale sunt în lucru.

Comenteaza