Ajutor vital pentru copiii cu handicap din Dej: 1.600 de lei pentru tratamente și recuperare
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Feb 2026, 16:42
- Social
- Ascultă știrea
Copiii cu handicap grav sau accentuat din municipiul Dej vor beneficia în acest an de un sprijin financiar de 1.600 de lei, destinat decontării serviciilor medicale și terapiilor de recuperare recomandate de medicii specialiști.
Măsura a fost aprobată de Consiliul Local Dej în ședința desfășurată joi, 26 februarie, și vine în sprijinul familiilor care se confruntă cu costuri ridicate pentru tratamentele necesare copiilor.
"Copiii cu handicap grav sau accentuat din municipiu vor beneficia anul acesta de un sprijin în valoare de 1600 lei, pentru decontarea serviciilor medicale și de recuperare, recomandate de medicii specialiști.
Serviciile medicale și de recuperare sunt proceduri costisitoare, iar sprijinul financiar acordat este un gest normal și moral", transmite Primăria Municipiului Dej.











