Alertă în Apahida: Focar de pestă porcină. Autoritățile impun restricții stricte. Ce măsuri trebuie respectate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:33
- Social
- Ascultă știrea

| Foto: sibiu100.ro
DISTRIBUIE
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Apahida, în zona străzii Nicolae Bălcescu, iar autoritățile sanitar-veterinare din Cluj trag un semnal de alarmă.
DSV Cluj-Napoca a instituit două perimetre de siguranță: zona de protecție (0–3 km) și zona de supraveghere (3–10 km).
Locuitorii sunt rugați ca, în cazul în care observă porci bolnavi, să anunțe circumscripția veterinară Apahida la 0742218295 sau Poliția Locală Apahida la 0722242712.
Ce măsuri trebuie respectate
În plus, proprietarii de porci trebuie să respecte următoarele măsuri:
- Să nu scoată porcii din exploatația unde sunt ținuți
- Să nu introducă porci în exploatație. De asemenea, este valabil și pentru alte rase doar cu autorizație din partea DSVSA
- Să anunțe medicul veterinar la telefon dacă identifică animale bolnave
- Să nu sacrifice animale fără anunțarea medicului veterinar
- Să respecte normele de igienă și să impună altor persoane care intră în exploatație să respecte normele de igienă adecvate (schimbare haine, salopetă, cizme de cauciuc, dezinfecție la intrare și ieșire din adăpost) pentru a reduce riscul răspândirii virusului pestei porcine africane
DISTRIBUIE
Comenteaza