Ne împuţinăm! În primul semestru din 2023, în România s-au născut cei mai puţini copii de când există statistici

Ne împuţinăm! În primul semestru din 2023, în România s-au născut cei mai puţini copii de când există statistici

România înregistrează o tendinţă îngrijorătoare în ceea ce priveşte scăderea natalităţii, care s-a accentuat considerabil în ultimii cinci ani.

În anul 2022 s-au înregistrat aproximativ 170.000 de naşteri, în contrast cu cele aproximativ 200.000 în 2021. Scăderea a fost şi mai accentuată anul acesta, astfel că în primul semestru din 2023 s-au născut puţin peste 73.000 de copii - cel mai mic număr de naşteri de când există date statistice.

În contextul acestei realităţi demografice, se remarcă totuşi o modificare pozitivă în ceea ce priveşte preocuparea şi atenţia acordată sănătăţii copiilor, scrie Mediafax.

„Observăm o schimbare semnificativă în mentalitatea părinţilor români, care sunt din ce în ce mai interesaţi şi implicaţi în garantarea sănătăţii viitoare a copiilor lor. Această tendinţă de a acorda o prioritate ridicată sănătăţii copiilor o vedem reflectată în intenţia de accesare de servicii suplimentare medicale, dar şi în creşterea constantă a numărului de recoltări de celule stem raportat la totalul naşterilor în România. Eforturile de educare şi informare a populaţiei despre recoltarea placentei la naştere au dus la mii de recoltări în ultimele 18 luni”, a declarat dr. Bogdan Coltor, reprezentant medical al Cord Blood Center.

De altfel, un studiu recent comandat de Cord Blood Center, prima şi cea mai mare bancă de celule stem din România, a evidenţiat faptul că părinţii români sunt din ce în ce mai interesaţi de serviciile şi măsurile care asigură sănătatea copiilor lor. Rezultatele acestei cercetări au subliniat în mod clar faptul că sănătatea copiilor reprezintă principala dorinţă a părinţilor, cu o pondere semnificativă în preferinţele lor pentru viitorul micuţilor. Aproape 80% dintre respondenţi au indicat că aceasta este preocuparea lor prioritară.

În dorinţa de a asigura o viaţă sănătoasă pentru copiii lor, studiul a evidenţiat şi alte aspecte ale preocupărilor şi măsurilor preventive luate de părinţi. Aproximativ 64% dintre viitoarele mame ar fi dispuse să investească în analize genetice pentru a identifica potenţiale probleme de sănătate, în timp ce 51% ar opta pentru o asigurare privată de sănătate, asigurându-se astfel de accesul la tratamente şi servicii medicale de calitate.

Un aspect semnificativ este şi faptul că 50% dintre femei consideră recoltarea de celule stem ca pe o măsură de precauţie şi siguranţă pentru viitorul sănătăţii copilului lor.

Comenteaza